Teodora Cristea
Mereu i-am apreciat pe montaniarzii care escaladează crestele munților fără să țină cont de efortul fizic depus și condițiile climatice. Ei pur și simplu apreciază, respectă și iubesc muntele cu tot ceea ce oferă.
Că să ne fie totul clar încă de la început, 6 albatrosi frumoși s-au aventurat în a face aproape toată creasta Făgărașului urcând de la Turnu Roșu și coborând agale spre Sâmbăta. Spre deosebire de ceilalți colegi de excursie, pentru mine a fost prima experiență cu aceșți munți și în același timp și prima tură cu rucsac în spate atâtea zile.
Încercând să urcăm cât de repede posibil de la Mănăstirea Turnu Roșu spre pajiștea alpină, nu ne-am putut lua gândul de la nopțile de vara din Vama Veche când pur și simplu stai pe plajă cu o bere rece în mâna și nu faci altceva decât să te relaxezi pe nisipul fierbinte în loc să arzi numeroase calorii pe minut încercând să-ți depășeșți limitele fizice cât și psihice. Binențeles că orice glumă are un substrat de adevăr așadar, „Drumul înspre Vamă” a devenit logo-ul nostru în acea săpămâna: deci..unde mergem? Înspre Vamă, desigur. Sau mai aproape de Vamă: către Sâmbăta 😀
Urmărind cu acuratețe condițiile meteorologice imprevizibile, conform programului nostru făcut de acasă, o furtună ne-ar fi prins fix pe vârful Negoiu. Așadar, ne-am gândit să tragem tare în primele 2 zile și să ne gândim la un plan B în care ne-am putea adăposti cât s-ar fi putut într-o vale și anume lângă Lacul Capra. Dar până să ajungem la Lacul Capra, să va povestesc despre primele 2 nopți pe scurt: creastă, apus mirific, mii de stele, constelații, peisaje de-ți taie răsuflarea și nu în ultimul rând Lacul și Refugiul Călțun. În noaptea de la Călțun o vulpe mai hoață le-a mâncat kaizerul și ghiudemul lui Tiby și Marianei. Neavând niciun copac în care să ne agățăm mâncarea, în toate nopțile am fost nevoiți să ne-o ascundem sub pietre însă se pare că anumitor animăluțe nu le-a fost greu să o dibuiască.
De mai mulți ani îmi propusesem anumite obiective de atins: Refugiul Călțun, Vârful Negoiu, Vârful Moldoveanu, Cabana Valea Sâmbetei însă nu visam să le văd pe toate într-o singură săpămână. Atât de fericită am fost când am ajuns acolo, unde voiam demult să merg, încât orice oboseală mi-a trecut de la sine și pot spune cu mâna pe inima că totul a meritat!
Să ne întoarcem la noaptea memorabilă de la Lacul Capra. În dimineața aceea, ne-am făcut repede bagajele de la Lacul Călțun și am tăiat-o repejor spre Lacul Capra știind că vor veni ploile curând. Aici este singurul lucru pe care îl regret: din cauza ceții, nu am putut vedea decât la 5 m în față noastră, iar toată panorama cu Lacul Bâlea cât și Transfăgărășanul a fost dată uitării. Ajunși acolo, ne-am instalat repede corturile, iar Chiri ne-a făcut o supriză în a ne face ceai de cimbrișor cules chiar de el. Noaptea se făcea simțită, iar noi tot în coooort și tooot în cort. Stâlpul de rezistență al cortului în timpul furtunii a fost chiar Chiri, susțînând bețele cu mâinile, cu capul, cu picioarele, cu orice numai să nu zburăm că un Boeing 767 fix în lac. Vântul ne-a panicat puțîn însă am rezistat cu brio atât noi cât și cortul: „riders on the stormmmmmmmmm”.
Nu am mai ținut cont de câte vârfuri am escaladat, cert este că Marianei i s-a făcut milă de prietenul mai „loser” al lui Moldoveanu, Viștea Mare de 2527 m și ne-a rugat frumos să-l pozăm și pe el. Fiind la doar jumătate de ora distanță de Moldoveanu cel impunător, niciun turist nu mai bagă în seama cel de-al 3-lea vârf că înălțime din România.
Și nu în ultimul rând, vreau să va povestesc despre cea mai frumoasă zi din perspectiva mea și anume ziua în care am ajuns la Cabană Valea Sâmbetei când după 6 zile și zeci de kilometri parcurși pe creastă, am dat de mirosul coniferelor, brazii cei impunători și verdele pe care aproape că-l uitasem cum arată. După ce am coborât în 2 h 1500 m altitudine, am ajuns la cabană și mi-am satisfăcut pofta de dulce cu niște clătite delicioase cu dulceață de afine. În seară aceea am făcut cunoștință cu tinerii de la salvamont Victoria și ne-am relaxat cu cântece la chitară și un foc mare de tabără exact cum obișnuim noi să facem la trofee, cupe și întâlniri cu prieteni din toate colțurile țării.
Concluzia: puiutii ciobănești de la Podragu, peisajele pe care le asemuiesc cu cele din Peru, pufoseniile de marmote, coincidența de a ne întâlni cu Tania, prietenii de la Gioni Babos și Iacomi pe Moldoveanu, grandioasa Custura Sărății, Strunga Doamnei sunt doar mici bucăți din ceea ce m-a impresionat de-a lungul acestei călătorii. Munțomanii cu care ne-am întâlnit pe traseu cât și poveștile lor, destinațiile pe care și le-au propus mi-au dat putere să merg mai departe și să apreciez fiecare secundă pentru că timpul nu se mai întoarce, iar amintirile care ne rămân și pe care le acumulăm ne fac mai bogați, mai înțelepți, mai dornici de drumeții.
