Anul trecut, Revelionul m-a prins cu o promisiune: “Nu mă mai prinde Albatros la Revelion și în niciun caz în Bicăjel”. Ca orice promisiune făcută din frustrare și ca orice plan pe termen lung, Revelionul 2020 l-am făcut… cu Albatros… în Bicăjel. Anul acesta am mers cu Ale, David și Adela, pare și este complet.
Cifrele care se repetă, în spiritualitate, sunt de bun agur. 11:11 e maxim, dar e acceptat și 2020, se spune că ești unde trebuie cu cine trebuie.
Se începe organizarea. Bineînțeles, apare și gluma cu pâinea, să nu mai cumpere Adi pâinea. S-a și râs… Deviza acestui Revelion a fost ”Fără plastisc și reducere consumului”. Sincer… nu a funcționat, dar sigur a trezit niște interes. Cel mai dificil a fost organizarea pe mașini, vin oameni din București, Brașov, Iași, Galați, Bacău și Cluj. E ca și ai fi manager la concertul Jon Bon Jovi în Europa, dar și Albatrosul cântă bine și este un club mare.
Pornim, avem de toate, am luat și ce NU ne trebuie! Drumul este bun, conduce Adela până în Focșani, apoi eu, intru în starea de Theta, e ceva în care ești dar nu ești. Adela observă imediat, mă întreabă de ce “lipsesc” fără ea. Eu nu am răspuns, conduc, în Theta, sunt dar nu sunt, așa e la noi, Adela insistă că ar trebui sa împărțim și absența.
Cel mai bun colac secuiesc este la Lacul Roșu. Atât…
Pe drum apar ceva probleme, o oglindă căzută și ceva nervi. Ale spune: “Îmi doresc să ajungem la cabană, să nu mai fim așa de tensionați. Un copil nu ar trebui să simtă atâta tensiune!!” Gata… m-am liniștit!!!
AJUNGEM! Parchează Mihai, este mai stăpân pe zăpadă, ca și Jon Snow. Ajung cu toții, și toată lumea a venit cu bună dispoziție și voie bună.
Nea Bucur este gazda noastră în Bicajel. Primul lucru pe care mi-l zice este: “Blodule, te-ai înălțat!!!!”. Râd… Mă bucur și eu să vă reîntâlnesc, nea Bucur. Zâmbește, ușor. Oameni de munte nu zâmbesc, muntele e serios. Îmi strânge mâna, mana lui e ceva între o lopată și un șanț. Se vede în cabană și în jurul cabanei că este un om harnic, statornic, mândru, calm dar și muncitor. Un Moromete transcendent, un Moromete de munte cu RAV 4.
» Citește și articolul: Printre pietre și stânci, în Retezat
Albatros este ca o reacție chimică, de fiecare dată se amestecă alte elemente și atunci nu o să știi niciodată rezultatul, fiecare element nou aduce un alt rezultat și fiecare Albatros reacționează diferit. Instabilitatea asta e frumoasă, e atractivă, e necunoscut, e o altă lume colorată de fiecare dată. Când eram mic (și acum sunt) mă uitam printr-un tub colorat și de fiecare dată cand se schimba lumina sau roteai culorile vedeai altceva. Așa e și Albatros, un Startgate spre o lume plină de stele.
Dacă am face o încadrare în tabelul lui Mendeleev, noi, Albatros, am fi la categoria de metale rare. Așa de rar îl văd pe Kap încât el este dimantul din această ieșire. L-ar putea juca pe Harpagon, din Avarul de Molière, sau Lear, din Leir of Britain. Prima seară îi aparține, cântă ca un britanic, tareeeee și CLAR. Bea ca un scoțian, vorbește ca un irlandez, hotărât. Lumea e prinsă între jocuri, bancuri, cântare și implicare.
Implicați-vă în viața voastră, dați maxim în fiecare secundă, trăiți, așa cântă și oamenii ăștia frumoși. Răzvan cântă cu joacă, îi place să se joace, se joacă cu sufletele noastre.
Seara continuă fără mine, dar Kap joacă rolul povestitorului din jocul Mafia, îi încântată pe toți, îi sperie, îi ademenește apoi îi abandonează, le citește energia, a fost spectacol.
Adormim după o veste care ne grăbește întoarcerea. De asta vă zic mereu, implicați-vă, trăiți…
“Vine o vreme când se termină tot. Pleci într-o unică clipă, fără telefon, fără mașină, fără dulapul tău plin de haine, fără bijuterii, fără casă, fără o scrisoare de rămas bun și fără contul de Facebook. Pleci fără imagini, fără cuvinte, fără planuri, fără gânduri, fără like-uri, pleci fără nimic. Pleci singur și probabil fără să știi că ai plecat sau că ai fost… sau cine ai fost. Mai devreme sau mai târziu toți primim un block de la viață. De amintirile tale grozave te poți bucura doar în viața asta. Construiește ceva și rămâi în amintirile altora. Lasă un semn că ai fost. Permite să rămână din tine un colțișor de poveste. Bucură-te tare de oameni și de clipă, zâmbește ochilor care nu știu să zâmbească și ține cu bucurie de mână pe cineva chiar străin ție dar care de o mână care să îl țină o clipă are nevoie… pentru că adesea strânsoarea caldă a mâinii cuiva venită pe neașteptate e unicul detaliu ce nu se poate uita pentru o viață întreagă. Pentru că adesea doar clipa din strânsoarea caldă a mâinii cuiva, venită pe neașteptate, salvează și se transformă în veșnicie.” (citatul acesta îi aparține Aureliei Osmanaj și l-am preluat de pe site-ul randuripentrutine.eu)
A doua zi este ziua treceri dintre ani. O prostie, nu trăiesc altfel, eu trăiesc în fiecare zi, vă rog și pe voi! Nu mă spăl pentru că urmează să facem o baie prin pădure, plecăm într-o plimbare scurtă, ne conectam cu pădurea, fiecare își caută ritmul, unii schiază, alții își revin după un somn scurt, dar toate astea sunt detalii, de fapt toți se pregătesc de seara magică (dar absolut la fel!) dintre ani.
Cel mai unfair lucru de făcut este, și a fost în fiecare an, grătarul. Dar anul ăsta a fost ceva diferit. Nu știu dacă ați văzut “Pisică albă, Pisică neagră” de Emir Kustorica, ar trebui să-l vedeți. Cam așa a fost la GRĂTAR, dacă cineva ar fi studiat GRĂTARUL, energia pusă, sacrificiu, implicarea, iubirea de fum… GRĂTAR ar deveni ZEU. Răzvan rămâne în cabană, ne cântă și ne încântă, restul chitariștilor sunt la grătar, Mihnea e ca Medusa, dacă te uiți la el rămâi împietrit, Tofan e omul din prima linie la grătar, Kiri lângă el, Armand este sufleurul de serviciu și Tiby la chitară. Este un spectacol plin de fum, lumea cântă cu atâta ardoare încât grătarul se face singur, se mixează versuri se înlocuiesc cuvinte, se râde mult și toată energia vine din noi. Avem la îndemână un pocal cu vin, un pocal magic, nu se golește, oricât am bea rămâne și mai mult de băut.
Îi las pe chitariști, au o lume a lor, o prietenie rar întâlnită, o legătură pe care numai băieți o au parcă. Pritenia dintre ei este ca prietenia unei păduri, la suprafață sunt drepți, demni și falnici, sub suprafață toate rădăcinile lor se unesc, comunică, împart lichide și dulce.
Seară vine, Mihai face un spectacol de lumini, se bea șampanie, se împart niște viruși. Și a mai trecut un an…
Implicați-vă în viața voastră, trăiți!…
Adi Severin
Foto: Dragoș Cristian Fînaru
Povestea în imagini a Revelionului – pe pagina de facebook a Albatrosului