Ding!
Acum vreo luna și ceva am deschis din nou harta Carpaților Orientali cu scopul de a găsi un loc pe unde n-am mai fost (nu că ar fi puține aceste locații), care să fie destul de aproape încât drumul până acolo să nu fie obositor, dar nici traseul în sine să nu fie prea dificil, pentru a nu speria potențialii interesați de ture de iarnă.
Zis și făcut, degetul s-a oprit pe zona Oituz-Brețcu, o grupă muntoasa aflată la vest de Munții Vrancei, și care sunt ultimul obstacol de trecut atunci când vii pe unul din drumurile dinspre Moldova spre zona Brașovului.
Au existat inițial două propuneri pentru traseu, urmând a decide în grup pe care opțiune să mergem – cea dintâi era traseul marcat cu dungă roșie ce leagă DN11 de DN2D, atingând vârful Muntele Negru, iar cea de-a doua presupunea puțin nemarcat și atingerea vârfurilor Înzăpezitu Mare și Mic și vârful Mușat.
Ding ding!
Echipa finală nu a fost prea mare – doar Chiri, Mariana, Tibi, Iulian, Gogoașă și eu – dar forma aceasta s-a dovedit a fi ideală pentru ceea ce ne propusesem.
Seara, la pensiune în Târgu Secuiesc, am deliberat ce vom face a doua zi, pentru ca, într-un final, datorită dificultăților logistice legate de transport, să decidem să mergem până pe vârful Muntele Negru și înapoi, venind dinspre DN2D (drumul ce trece pe la Lepșa).
Am intrat pe traseu dimineața pe la 9 și ceva. Deși știam de cu seară că vom avea parte de zăpadă, munții aceștia prea puțin cunoscuți ne-au întâmpinat cu o priveliște hibernală cu mult peste așteptările noastre. Zăpadă multă, vreme frumoasă (înnorat, dar cu toate acestea magnific). Cum putea fi oare mai bine?
Ding ding ding!
După ce am călătorit poate vreo oră pe urmele diferitelor sălbăticiuni, am găsit o minune – o formă de chiciură cum, eu unul, nu mai văzusem – niște ace lungi, lungi si dese, acopereau copacii din vârf până la rădăcină, transformându-i în veritabili arici de cristal. Ne-am înfruptat (literalmente și figurat) din chiciura aceasta și am mers mai departe.
La 12:30 eram deja pe Muntele Negru. Nu am prea avut parte de cine știe ce belvedere, datorită faptului că vârful este în mare parte împădurit, dar am găsit o poiana albă, ce ne-a găzduit cât am băut niște apă sau ceai, ne-am odihnit puțin și am testat mecanismele anti-urs, pentru că, de, nu se știe. A rezultat gălăgie multă și înregistrări video pe măsură (mulțumim Chiri).
Ding-a ding ding ding!
De mâncat am mâncat într-o stână aflată la vreo 20 de minute de vârful mai sus menționat, pe drumul înapoi, iar apoi am pornit din nou la drum, de data asta, folosind intuiția lui Tibi. Acesta tot urmărise niște urme de vulpe pe care era sigur că dacă le urmăm, până la urmă ne intersectăm cu drumul nostru. Evident, a avut dreptate, iar după puțină bălăureală am dat de propriile noastre urme.
Pe la 15:30 eram din nou în drum, la mașină. Câteva statistici:
- Distanță totală parcursă: 13.2Km.
- Timp total: 6 ore.
- Diferență de nivel în urcare: 620m.
- Altitudine maximă: 1226m (Muntele Negru).
Dacă a fost bine, întrebați? Ei cum să nu fie bine, a fost bine.
Ding ding și iarăși ding!
Articol: George
Fotografie: Chiri
