Întrucât tot auzisem lumea vorbind despre „culorile toamnei” și că ar fi frumos să mergem într-o tură ușoară, accesibilă, în care să admirăm frumusețea naturii galben/roșiatice, înainte ca aceasta să facă loc dezolantei ierni (dezolantă potrivit unora, cel puțin), mi-am zis – hei, am eu o idee!
Cuvintele cheie pentru tura aceasta erau, printre altele, „ușor”, „tură de poze”, „tură pentru toată lumea”. Acum, locație, locație. Munții Vrancei ar fi fost o opțiune bună, fiind și aproape și parcă reprezentând idealul pentru ce ne doream din tura asta – păduri de foioase, sălbăticie, munți nu foarte înalți. Dar parcă am mai fost pe acolo. Uitându-ne pe hartă, la nord și la vest avem Munții Nemira, care prezintă cam aceleași caracteristici. Nemira să fie, atunci, ne-am zis. Cu acestea în gând, propunerea finală și planul general era următorul:
- Plecare din Slănic Moldova, pe cruce albastră, trecând pe la vârful La Cireș, către creasta Nemirei;
- Ieșire de pe traseu, înainte ca drumul să cotească nord, către vârful Nemira Mică, pe o scurtătură ce ducea în Șaua Șandrului, la jumătatea distanței dintre Nemira Mică și Șandrul Mare;
- Din Șaua Șandru, intrând din nou pe traseu marcat – dungă albastră – către vârful Șandrul Mare;
- Din vârful Șandrul Mare, la vale, tot pe dungă albastră, înapoi către Slănic Moldova;
- Distanță totală: 22km;
- Diferență de nivel în urcare: 1400m, cu aceeași valoare în coborâre (d’uh);
- Altitudine maximă: vârful Șandrul Mare – 1640m;
- Timp estimat: 8-9 ore.
Data aleasă a fost primul week-end din a doua jumătate a lui octombrie (vineri 20, sâmbătă 21) – am plecat din Galați vineri seară, ne-am cazat în Dofteana, la câțiva kilometri de Târgu Ocna, pe râul Trotuș. Pensiunea, care a impresionat se pare pe toată lumea, se afla pe o proprietate pe care se găsea și Castelul Ghica, construit în secolul al XIX-lea de către familia Ghica ca și palat de vânătoare (și care a avut diferite întrebuințări de atunci, de la comandament al Wehrmacht-ului, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial până la spital TBC în perioada comunistă). Din nefericire, nu am prea avut timp să vizităm întrucât am ajuns seara târziu și am plecat a doua zi devreme pentru a profita de puțina lumină a scurtei zile de toamnă. Poate data viitoare.
Am intrat pe traseu, în Slănic Moldova, la ora 09:00, pe o vreme rece, dar frumoasă, însoțiți, cel puțin o parte din drum, de mirosul puternic de sulf și diferite gaze degajate de diversele izvoare din zona văii Slănicului.
Am început să întâlnim minunile toamnei pe care plănuisem să le vedem – întinderi de copaci ruginii, ploi de frunze galbene și covoare moi, de aceeași natură. Totul, urcând încet-încet, câștigând altitudine într-un ritm domol – am ales să parcurgem traseul circular în sensul invers al acelor de ceasornic datorită pantei mai line la urcare, decât în cazul în care am fi urcat mai întâi pe vârful Șandrul Mare.
După un asalt mai intens, în jurul orei 12:00 eram pe vârful La Cireș (1063m), iar puțin după aceea coboram, ajungând până la un minim de 890 de metri altitudine, înainte de a începe să urcăm din nou, de data asta către creasta Nemirei. Încă eram înconjurați de pădurile de foiaose, iar galbenul încă nu făcuse loc griului și verdelui închis a pădurilor de conifere.
Planul era să ieșim de pe traseu, folosind o potecă nemarcată ce ne-ar fi scos în Șaua Șandru, pentru a scurta drumul și a crește șansa de a ajunge înapoi pe lumină. Cu toate astea am decis să continuăm pe traseul marcat și să ieșim în Șaua Nemirei, adică între cele două cele mai înalte vârfuri din masiv – Nemira Mică și Nemira Mare. Totul, crezând că am reuși totuși să ajungem dacă nu pe lumină, cel puțin imediat după apus înapoi în Slănic Moldova. Per total, am reușit să adăugăm aproape 8km la lungimea totală și peste 3 ore ca și timp. Privind în urmă, probabil că am fost puțin cam optimiști.
Continuând pe cruce albastră, am început urcarea efectivă către Șaua Nemirei (1440m), unde am ajuns la 15:45. Aici am întâlnit marcajul dungă albastră, care străbate creasta în lungime, precum și un vânt puternic care m-a obligat în sfârșit să trec la mânecă lungă. Chiar dacă încă mai era lumină, parcă noaptea începea să se insinueze la nivel psihologic.
Am continuat în pas grăbit pe dungă albastră, ocolind vârful Nemira Mică și parcurgând zone în mare parte împădurite de conifere, dar întrerupte ici și colo de câte o deschidere ce ne permitea să privim la vest către Depresiunea Ciucului.
Aflându-ne aproape de Șandrul Mare, am decis, la un moment dat, că ar fi bine să tăiem prin pădure spre acesta, pe o porțiune mai abruptă, pentru a câștiga 1km care ar fi fost irosit pe o buclă inutilă de drum. Zis și făcut – la ora 18:00 eram pe vârful Șandrul Mare, la o altitudine de 1640 de metri. Am luat aici o mică pauză, am admirat ce se mai putea admira în crepusculul ce începuse să se lase și am pornit din nou la drum – mai aveam doar 10 km și era abia seară.
Cred că cuvintele cheie pentru ultima parte a drumului ar fi „beznă”, „grabă”, „căderi în fund pe pante abrupte” și „paranoia”. Cred că nu doar o dată unul dintre noi a auzit sau i s-a părut că aude în tufișurile întunecoase sau după copacul acela sau celălalt diverse zgomote dubioase, care, evident, nu puteau fi decât omniprezentul urs. Ah, și la un moment dat, am ratat marcajul și ne-am afundat aiurea prin pădure, unde ne-am spart în trei-patru grupuri. Dar până la urmă ne-am adunat si am continuat pe drumul corect.
Am ajuns în Slănic la ora 21:00. Obosiți, murdari (cel puțin unii dintre noi), dar barem fericiți că în sfârșit am ajuns, am găsit un restaurant și am mâncat o binemeritată ciorbă. Ca după proverbialul Snickers, eram din nou noi înșine.
Care au fost datele finale pentru tura noastră ușoară? Ei bine:
- Distanță totală: 30.5km;
- Diferență de nivel în urcare: 1770m;
- Altitudine maximă: vârful Șandrul Mare – 1640m;
- Timp total: 12 ore și 15 minute.
Dar a fost ok, mă încumet eu să spun. Frumusețea naturii și plăcerea de a călători cu prieteni a depășit aspectele mai negative ale drumului, de pe ultima porțiune.
După aceea, am venit în aceeași seară la Galați, conducând până la 1 noaptea. Oh well.
Articol: George
Fotorgrafie: Chiri
