Hmm… despre “Hai cu noi pe munte!” aş avea câte ceva de spus, dar nu o să vă vorbesc despre acest proiect al Albatroşilor ca despre ceva banal şi simplu. O să încep prin a repeta ce am spus în această duminică, în maşină, la întoarcerea din Munţii Măcinului: “mă bucur că am avut ocazia să cunosc aceşti munţi şi altfel decât din maşină, în timp ce îi tranzitez în drum spre mare”.

Şi asa e! Am fost destul de sceptică la început… Nu ştiam ce sunt aceste cursuri, nu ştiam cine sunt Albatroşii, nu ştiam nimic. Destul de pragmatică şi chiar uşor stânjenită, am venit la aceste întruniri, mai mult împinsă de la spate de către Octav. Nu înţelegeam ce se întâmplă, dar am continuat să vin şi să particip la aproape toate cursurile şi chiar la toate aplicaţiile. Am învăţat că muntele are spiritul său, pe care trebuie să îl respecţi şi să îi cunoşti puterea. Am învăţat uşor despre pericole montane, climă, utilitatea lucrurilor luate şi cărate în spate pe munte, am învăţat să pun cortul, am învaţat să îmi fac rucsacul (încă mai lucrez la asta). Am învăţat să împart cu alţii, am învăţat să mă bucur de lucrurile mici şi simple şi am învatat că pot dormi absolut perfect într-un sac de dormit, în cort, în timp ce afară plouă torenţial. Am învăţat în primul rând despre mine, mi-am depăţit limitele, am făcut câteva trasee de care sunt tare mândră că le-am dus până la capat. Am învăţat să mă caţăr şi am început să îndrăgesc tare mult acest sport. Am văzut bujori, brânduşe, ghiocei şi toporaşi în mediul lor, am inspirat din parfumul lor în starea cea mai pură. Am mâncat cu toţii, am băut cu toţii… Chiar dacă eu mă culc cel mai devreme, am prins şi eu o parte din distracţia nocturnă şi cântările la chitară. Să ştiţi că eram pe acolo!!!

Am întâlnit oameni dornici să împartă tuturor cunoştinţele lor şi am văzut frumosul din ei şi bucuria lor sinceră de a ne arată că distracţia şi regăsirea liniştii pot fi şi altfel. Uşor, uşor i-am cunoscut şi am văzut că există oameni cu adevărat, care îţi oferă şi nu îţi cer nimic la schimb.

Revenind la prima parte a poveştii, am cunoscut Munţii Măcin. Prima experienţă a fost în prima aplicaţie cu Albatrosul, de la Hai cu noi pe munte. A fost momentul când mi-a fost cel mai frig vreodată. În seara aceea nu prea am dormit. A fost prima lecţie pe care mi-a dat-o natura şi am învăţat în cadrul aplicaţiei ca ar trebui să îmi iau hainele şi echipamentul adecvat, chiar dacă plec “doar până în Măcin”.

Oricum… nu regret ca i-am cunoscut pe aceşti oameni, îmi sunt dragi şi îi respect enorm pentru că au dorinţa de a schimba ceva în această lume. Poate pentru unii nu e mare lucru… pentru alţii e totul. Iar când faci lucrurile cu pasiune, aşa cum o fac ei… e inevitabil să nu te molipseşti.

Dragilor, mă înclin.

Continuaţi în aceeaşi manieră!

Adelina

Citeşte aici despre proiectul “Hai cu noi pe munte!” în 2017