Acuma că începe să se vadă albul în barbă pot să încep cu o chestie pe care mi-am dorit dintotdeauna să o folosesc, stau câteodată și-mi aduc aminte cum…

S-a ivit ocazia, că de, trece timpul, să invit și eu oameni la trecerea de la copilărie la … aș vrea să zic la viața de om mare, de adult, dar de fapt e o altă copilărie, doar puțin mai mare; deci, vă spuneam, că a venit timpul să invit oamenii să sărbătorească alături de mine trecerea de la copilăria mică, la copilăria mare. Trece timpul și avem ocazia să alegem fie să ne pară rău că a trecut, fie să ne bucurăm de amintiri și de prezent, că viitorul oricum vine peste noi fără să ne așteptăm. Pentru cei care nu știu, melodia Albatros, Crenguță de brad este preferata mea exact din acest motiv ea descrie foarte simplu ce s-a întâmplat la Ciucas.

 

 

Deci, lăsând la o parte introducerile pompoase, am pornit la munte, că de vreo 10 ani tot umblu pe ei și nu le mai fac capătul, iar de vreo 7-8 sărbătoresc zilele de naște pe munte. Pe scurt e în felul următor: anul acesta am ales Munții Ciucas, cabana Ciucas – probabil pentru că am o mică treabă de rezolvat cu Vârful pe care l-am încercat de vreo 4 ori și nu l-am dovedit niciodată (întotdeauna au fost zăpezile prea mari, viscolul urât sau vizibilitatea inexistentă); de data asta am încheiat socotelile cu Vârful și în jur de ora prânzului făceam o minunată poză de grup, dârdâind în chiloți, cu dinții toți, vorba cântecului; dar să nu credeți că anul ăsta a fost vizibilitatea bună, zăpada mică sau viscolul ușor – de fapt au fost vineri și duminică, nu și sâmbătă când am urcat noi.

 

Pe lung, că de, sunt și vorba lungă uneori, am pornit la drum de pe la Galați, Brașov, București și Piatra Neamț și ne-am găsit vreo 30 de nebuni (altă dată rezerv mai multe locuri) sus pe munte; unii au urcat pe jos, alții au fost mai pantofari și au urcat cu 4X4 (nu dăm nume aici, se știu ei – și fiind mulți am să neg că era vorba de ei și o să spun că-s ceilalți :)) ); cert e că m-am simțit mândru să văd oameni care îmi urau din toată inima să le trăiesc (nu că aș avea alte dorințe și că ar scăpa ei așa de ușor de mine).

 

Am luat drumul cabanei, pe noapte, să nu uităm că trebuie să punem legendar cortul pe noapte. Sus am cântat până pe la 4 jumate, cât să compensăm că am ajuns târziu și dimineață, după un mic dejun genial am pornit la deal pentru o plimbare scurtă, că alții s-au încumetat la ture mai lungi (cred că anii mă opresc să merg cu ei, că trec, dom’le și de acuma tre’ să stau la cabană să îi aștept cu ceai cald). Ziua a continuat cu povești, cum rar stau eu pe la munte, cu surprize și iarăși cântec.

 

Sună simplu, dar exact asta îmi doresc, simplitate.

 

Închei cu mesajul pe care l-am scris pe facebook, e la cald și mult mai aproape de adevăr.

 

 Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele pline de urări de bine, unele amuzante, altele cu multă emoție, unele simple, altele cu metafore adânci, 

 Voi ați reușit ieri să mă bucurați cu faptul că ați oferit o clipă din timpul vostru pentru mine; nimic nu e mai important decât timpul, căci e la fel și pentru omul bogat și pentru omul sărac.

Cum spun tot timpul, suntem unici și irepetabili, suma tuturor oamenilor din viața noastră, iar eu sunt suma voastră.

 Vă las cu singura urare pe care o știu:

 CER SENIN ȘI OAMENI ÎNSORIȚI!

 

Andrei Tiberiu Cosmin

VArful CicuasVArful Ciucas