Acum vreo 3 ani un prieten mi-a spus că ar trebui să existe săli de joacă şi pentru adulţi… Iar când am auzit prima dată că în Albatros se vor organiza Jocurile Copilăriei am fost foarte încantată. Adică va exista un weekend în care mă voi putea juca?! Şi nu singură, ci împreuna cu mai mulţi nebuni frumoşi?!?

A venit vara şi Cosmin a anunţat data pentru joacă. Ce să fac?… Cum să fac?… Îmi luasem bilet de avion pentru o săptămână de vacanţă exact în aceeaşi perioadă. Dar universul mă iubeşte şi lucrurile s-au aranjat, încât să merg în ambele locuri.

A venit ziua, bagajul făcut, trimis copilul cu maşina Dianei. Eu?… Mai stau puţin, trebuie să merg la o şedinţă. Bine că nu-s singură, merg cu mine Mariana şi Alina. Se face seară şi noi tot nu ştim cum ajungem în Măcin. Haideee Tibyyy!!! Că pierdem ultimul bac!!!

Intrarea în tărâmul în care pot să mă port copilăreşte s-a produs o dată cu ridicarea barierei. Eram ca Alice în Wonderland. Cum să reuşesc să descriu ce magie am simţit când am coborat din maşină şi, într-un miros îmbătător de tei, pâlpâiri de foc s-au văzut printre frunze, o chitară şi voci plăcute cunoscute cântau. Magia nopţii a fost completă când, intrând în tabară, au venit către mine oameni care mă salutau şi mă îmbrăţişau făcându-mă să mă simt integrată ca de fiecare dată.

Dimineaţa începe lin. Se aude pe rând câte un fermoar de cort, semn că intră în scenă personajele din ţara lui Peter Pan. Lângă vatra din care iese un fum subţirel, urmaş al vâlvătăii de aseară, mă aşez lângă Mihnea, care e drăguţ şi-mi cântă un cântec care-mi place. E şi Cristi lângă noi, ne prindem în cântat şi văd cu surprindere că cineva a prins şi redat esenţa scenei într-un desen minunat (mulţumim Gergiana-Rafael).

Gata! Suntem pregătiţi, cu entuziasm şi cu ochii întrebători către Cosmin. Când incepem?? Stai… trebuie să ne organizăm, că joaca nu-i aşa, la întâmplare. Adică formăm echipe mai întai, le dam nume şi facem un totem din plastilină.

Avea David, când era mic, un joc în care dacă nimereai cercuri într-un dispozitiv câştigai punctaj. Eu nu am nimerit niciodată. În răţuşca indicată de Cosmin cercurile au nimerit la câţiva dintre noi. Unii, adica Mihnea, şi-au riscat integritatea fizică pentru a puncta. Un zgomot surd de burtă luată de pământ m-a convins că va fi compeţie acerbă. M-a asigurat şi Tiby de asta când la jocul de-a v-aţi ascunselea s-a băgat cu tot corpul în urzici. Cum să-mi treaca prin cap că cineva se poate ascunde în urzicile alea înalte!? Aşa că au câştigat Iepuraşii Habar n’am runda asta. Hmmmmm…

Joaca-i joacă dar mai trebuie şi pauză. Ne-am moleşit de la soare şi mâncare aşa încât, uitându-mă la partenerii mei jucăuşi, mă gândeam că o să-i fie greu lui Cosmin să îi energizeze. “O bătaie cu apă ar merge”, îi spun lui Cosmin. Iar el îmi face semn: ”răbdare” . Şi-l văd cum scoate două găleţi mari, albe, cu capace. Ce-o fi acolo?? Baloane colorate pline cu apă!! Am primit câteva în cap şi în spate. Sper doar că oi fi nimerit şi eu pe cineva. Păcat că nu mi-a venit mie ideea că şi apa rămasă în găleată poate fi folosită. Au fost mai rapizi Tiger şi Florin. Şi bănuiesc că în capul lui Tiby trebuia să ajungă doar conţinutul, nu şi găleata. Dar, ce să-i faci? Ghinion. Îmi amintesc faţa resemnată a Marianei, de pe care se scurgea conţinutul altei găleţi. Bine că au haine de schimb şi-i soare afară.

Fiind deplin energizaţi, s-a gandit Cosmin să ne calmeze cu nişte origami. Foi viu colorate care au fost împăturite până să iasă ceva ce semăna a floare, ţestoasă sau pasăre. Din echipa mea unii ne-am axat pe calitate, alţii pe cantitate. Bogdan a reuşit să facă o floare frumoasă… singurul origami care mi-l amintesc. Activitatea asta a amorţit spiritul de războinic pentru o perioadă scurtă. Dar trasul cu praştia ne-a înverşunat din nou. Ce nu înţeleg este de ce nu a fost punctat şi atinsul sforii cu care-i legată sticla. Pentru la anu’ o să propun să fie punctat dublu!

Dar cel mai tare ne-a înverşunat războiul cu cornete. Avanposturile au fost ocupate, poziţiile de atac avantajate de prezenţa copacilor şi panta. Cu toate astea, o cornetă mi-a atins derrier-ul din primele secunde. Se pare că l-am lăsat afară folosind tehnica struţului. Atacul final a fost decisiv. Când auzind strigătul „război la liber” m-am trezit cu o gloată zbierând către mine, cu Tiby în frunte. Şi eu ce să fac acum?? Bat în retragere?? Nuuu!!! Doar sunt şi eu fiică de dac! Înainteee!!!! Luptăm până la capăt!!!

Ştiţi şi voi că pregătirea culturalului implică muncă asiduă şi râs cu lacrimi. Cel puţin aşa a fost pentru mine. Eu a trebuit să joc rolul nevestei cicălitoare. Greu rol! Eu nici nu ştiu cum se face!! Mi s-a potrivit aşa de tare încât am râs mai mult decât spectatorii. Mă rugam de lup (Bogdan Palfi) să-mi curme suferinţa… da’ nimic. A spus că nu era destul de motivat. Printre spectatori am avut o poziţie privilegiată, în spatele Alessiei, care a râs cu mare poftă de toate personajele. M-am luat după ea. Şi am învăţat ceva nou din teatrul de păpuşi şi anume care este degetul care susţine capul personajului.

Probabil sunteţi curioşi cine a câştigat marele trofeu. Teatrul de păpuşi a fost decisiv. Captarea lui Nea Ilie în piesă a fost manevra care le-a asigurat succesul fulminant al echipei Haita Măcinului. Trofeul – o minunată răţuşcă galben aurie din plastic – va fi păstrat cu mândrie până la anu’ de către câştigători. Noi, personajele din ţara lui Peter Pan, vom păstra până la anul cheful de joacă şi vom intra în rol de copii puşi pe şotii de fiecare dată când cineva ne va da startul.

PS: Aş vrea să îmbrăţişez fiecare copil din voi şi să-i spun că îl iubesc.

Adela