A început cu o vorbă aruncată de Chiri – “Nu vrei să vii la Albatros? Organizează un curs de educație montană și caută cursanți.” Sau ceva de genul. Știam de Albatros de mult timp, dar nu considerasem în mod serios să ies cu ei pe munte, până atunci. Invitația a venit la momentul potrivit, pentru că probabil aș fi încercat niște trasee pe cont propriu în următoarele câteva luni (sau nu, dacă e să țin cont de istoricul multitudinii de planuri abandonate, ehehe). Mi-am zis – “E mai bine așa – nu trebuie să îmi iau echipament deodată, reduc șansa de a face greșeli, învăț ce este de învățat din mers și nu trebuie să îmi bat capul prea mult cu planificarea.”

Zis și făcut – am completat formularul furnizat de Chiri, m-am prezentat la cursuri, am învățat cum să-mi fac rucsacul, despre pericole montane, și multe altele, am cunoscut lume multă și variată, m-am cocoțat pe un perete de escaladă, și iată că deja am ajuns la prima tură, parte tot din cursul montan, în Munții Măcin.

Mi s-au rupt ghetele după 30 de minute de urcare. Bine, erau vechi, dar tot nu se justifică. Până sus i-am legat cum am putut, cu șireturi luate de la Sorin. Într-un final, am trecut la bascheți, dar mi-am învățat lecția – cât de mult contează o pereche bună de încălțăminte și cât de important este să ai încredere în echipamentul tău – dacă nu ai, e recomandat să ai schimburi. De asemenea cât de util e să ai mereu la tine ceva de legat.

În următoarea tură, din Munții Vrancei, am avut cu mine două perechi de ghete, și au fost utile, pentru că, deși nu s-a mai rupt nimic, la cât am mers prin apă, o pereche uscată a fost o adevărată binecuvântare. A doua zi, când am început urcarea, Andreea și Cristina nu s-au simțit prea bine și decizia a fost luată de a ne întoarce. Pe munte, grupul, sănătatea și siguranța membrilor săi vine înainte de orice. Această regulă a fost aplicată și în alte ture și probabil este cel mai important lucru ce trebuie învățat de un montaniard, indiferent de nivelul său.

Au urmat alte drumeții, în Baiului, Ciucaș, Ceahlău, și așa mai departe, fiecare cu peripețiile sale, dar în final o serie de învățături au fost trase, printre care și (într-o ordine oarecare):
• Fii pregătit, dar nu exagera – adaptează-te situației și fi realist. Altfel spus,nu-ți umple rucsacul cu multe gunoaie de care nu vei avea nevoie, dar nici nu fi prea frugal.
• Cu toate astea, creează-ți o trusă de lucruri utile – nu ocupă prea mult loc.
• Mereu vei avea prea multă mâncare la tine. Get used to it!
• Vei mânca multe conserve, la început, până vei realiza că poți să iei și altfel de mâncare cu tine pe munte.
• Dacă nu ai destulă energie pentru a sta și cânta în jurul focului până la 2 noaptea, asta după ce ai urcat ore întregi, iar a doua zi urmează să urci iar, mai bine du-te la culcare devreme.
• Ai încredere în organismul tău – ascultă ce îți spune. Psihicul îți va juca mai multe feste decât senzațiile fiziologice.
• Vei căra conserve cu tine chiar dacă știi că nu le vei mânca. Vei avea conserve plimbate prin mai multe ture. Probabil le vei mânca acasă.
• Nu-ți cumpăra tot echipamentul odată și întrebă pe cineva care te poate îndruma, înainte de a face achiziții (aici mai am de învățat).
• Grupurile mici (3-5 persoane) sunt ideale pentru orice tură, dar capacitățile fiecăruia trebuie să fie la un nivel apropiat.
• Fiecare vine pe munte din diferite motive – acceptă și adaptează-te. Pentru a te adapta, însă, trebuie să știi, în primul rând, de ce mergi tu pe munte.
• După ceva timp, vederea unei conserve îți va provoca reacții necontrolate.
• Învață mecanică auto elementară, dacă intenționezi să-ți cocoți mașina pe cine-știe-unde.
• Multe alte lucruri pe care nu mi le amintesc acum, dar care sunt la fel de importante.
• Conserve.

Și așa ajungem la ultima tură, din Munții Piatra Craiului, vârful Turnu. A fost cu siguranță cel mai dificil traseu de până acum – iarnă, zone cu gheață, cățărare, zone cu lanțuri – you get the idea. Cu toate astea, a ieșit cât se poate de bine. Colțarii au fost mai mult decât necesari și ce am spus mai devreme despre echipament a fost încă o dată evidențiat. Același lucru se poate spune și despre dimensiunea echipei. Dar lucrul cel mai important pe care l-am realizat, în această tură, este că pot și mai mult și că vreau să încerc trasee mai grele. Încrederea în propriile capacități se construiește încercându-ți puterile. Dar de început această testare, tot de jos trebuie să începi, cel puțin dacă vrei să stai pe partea sigură a lucrurilor.

Articol de George Marinescu