28 nov. – 1 dec. 2015

Indie

Cum nu mai fusesem de mult pe un munte mai munte, am zis sa-mi petrec mini-vacanta de 1 Decembrie alaturi de prieteni, cocotati pe un “undeva” cu zapada.

Povestea incepe prin prima saptamana de noiembrie, cand eu, chipurile organizator de tura, incep a da telefoane pe la cabanele din Ciucas, cautand ceva cazare. Insa, la fiecare apel, nici nu reuseam bine sa zic ce vreau ca si eram intampinat cu un “nu mai avem locuri libere de luna trecuta”. Pana la urma abandonam ideea cu cabanele si apelam la solutia de rezerva, refugiul “Casuta din povesti”, dupa cum il stiu albatrosii.

Prima zi din vacanta noastra, sambata, am petrecut-o mai mult pe drum, adunand gasca dornica sa revada muntele. Dupa ce am ajuns la refugiu, ne-am instalat si am infulecat ceva carnati fripti la foc si apoi am decis ca ar merge o portie zdravana de somn, ca doar maine avem de infruntat “traseul cel dificil”, spre Zaganu-Gropsoarele. Insa planul nostru cu somnul nu a mers chiar cum speram, ci am asistat toata noaptea la un “concert de drujba si vioara”, eu fiind chiar unul dintre VIP-uri, cu bilet in primul rand.

Dupa un odihnitor somn de 5 minute in 3 reprize, am decis ca traseul spre Varful Ciucas ar fi mai potrivit, asa ca am pornit eu, Tibi, Mariana, George si Armand, impreuna cu doi oameni de-ai locului, Rares si Ana ramanand sa ne pregateasca pranzul.

Pana la cabana Ciucas drumul a fost greu, pentru unii, cu un pic de ceata si zapada, insa de acolo urma sa fie si mai si. Zapada ne ajungea si pana la genunchi in unele locuri, ingreunandu-ne inaintarea iar ceata groasa si zapada spulberata de vant faceau poteca sa dispara adesea. Dupa o bucata buna de mers mai pe poteca, mai pe langa ea si traversarea unui horn, ne-am trezit intr-o deschidere, fara poteca, marcaj si vizibilitate, ceea ce ne-a facut sa ne intoarcem, asta nu fara a incerca mai bine de jumatate de ceas sa gasim calea.

La refugiu mancarea era aproape gata si in scurt timp suflam in linguri, incercand sa mancam din tocanita fierbinte. Seara s-a lasat cu ceva cantece de munte la lumina lumanarilor si apoi cu somn. De data aceasta am preferat sa dorm pe priciul de jos, unde era mai frig, dar in partea opusa fata de ”orchestra”.

A treia zi am pornit spre Zaganu-Gropsoarele, fara Armand, care ramasese la refugiu si cu Fane, gazda noastra, ca ghid. Nici de aceasta data tura nu a durat prea mult. Conditiile meteo s-au inrautatit si vantul aproape ca ne lua pe sus (Viscol in Ciucas) asa ca am decis sa ne intoarcem si sa incercam o bere la cabana Muntele Rosu. Acolo am stat discutand planuri si uitandu-ne pe geam la vremea de afara, asta pana cand am pus de un sprint pana la refugiu in urma unui telefon de la Rares. Lui Armand nu-i iesise aruncarea cu ciocanul de la proba de spart lemne si-si daduse cu el in cap. Ne-am asigurat ca este bine si nu are decat o zgarietura si-apoi ne-am pus pe facut ceva de mancare. Ziua s-a incheiat cu bine si mai ales cu o portie de somn in sauna pentru ca Rares, racit fiind, a avut multa grija de focul din soba.

Cea de-a patra zi a reprezentat finalul turei care s-a incheiat cu impartirea galbenilor ascunsi de haiducii lui 7 cai, o scurta sesiune foto si un lung drum spre casa