A trecut un an de când am participat la cursurile Şcolii de munte din cadrul clubului ATEC Albatros Galaţi. Printr-un îndemn simpatic “Hai cu noi pe munte!” eram invitati să luăm parte la o altfel de aventură. Îmi amintesc mereu cu drag de entuziasmul cunoaşterii de la început.

Ne-a fost prezentat clubul şi oamenii săi, după care am avut ocazia să ne cunoaştem între noi, cursanţii. Temerile ne-au zburat pe aripi de avioane de hârtie şi am fost puşi faţă în faţă cu pericolele pe munte, sub forma unor prezentări bineînţeles.

Am făcut cunoştinţă cu Nea’ Ilie, un om cald care îi învaţă cu mare drag pe cei ce doresc să se piardă într-o pădure cu harta în mână, doar pentru a descoperi posturile de pe traseu şi poate pe sine. Ne-a fascinat cu poveştile sale, dar nu a plecat până când nu ne-a transmis tainele busolei şi cât de bine lucrează ea cu o hartă. Orientarea turistică era o noţiune în premieră pentru mine, şi am fost bucuroasă să aud că lumea practică acest sport de ani buni. Poate nu îl lăsăm să dispară…

Cursul în care ne era prezentat echipamentul necesar unei ture lejere de vară a fost primit cu cel mai mare interes, doar asta urma să facem în scurt timp. Au înşirat toate accesoriile pe podea doar pentru a ne arăta cum se echipează un rucsac. Două reguli de bază ce s-au lipit de mine sunt: renunţi dacă nu e necesar şi cară în cantităţi cât mai mici (spatele îţi va fi recunoscător). Rămâi surprins cu cât de puţin te poţi simţi comfortabil departe de casă.

Aplicaţia în Munţii Măcinului, refugiul de suflet al albatroşilor, ocupă un loc special în amintirile mele. După cursuri, ardeam de nerăbdare să fug de oraş şi să mă înconjor de verde. Rucsacul nu a mai reprezentat o provocare. Deja aveam o listă în minte cu tot ce îmi trebuia şi ordinea în care trebuia să le îndes… Aaaa… Pardon! Să le aşez fără a irosi vre-un spaţiu liber. 😀 Surprinzător, rucsacul stătea în poziţie verticală fără a se prăbuşi chiar de la prima încercare. Sâmbătă dimineaţă bacul avea să ne deschidă calea către o nouă experinţă.

Aventura a început cu un urcuş de aproximativ 45 min, suficient cât să ne activăm buna dispoziţie pentru întreaga zi şi să ne alegem numele echipei din care făceam parte. Am primit verdele promis dar şi gâze cât cuprinde. Dar cum să nu le admiri şi pe acestea când treceau prin faţa ta ca nişte tancuri în miniatură?

Ajunşi la destinaţie nu am zăbovit prea mult căci ne aştepta o zi întreagă de activităţi presărate cu surprize. Nu era prima dată când puneam un cort dar tot stângace am fost. Rezultatul a fost cel aşteptat şi am scăpat de observaţiile organizatorilor. Prin ceea ce am făcut, am încercat să le mulţumim pentru tot ceea ce ne-au învăţat.

A urmat un traseu prin pădure pentru care trebuia să lucrăm în echipă şi să ne punem în aplicare cunoştinţele dobândite la cursul de orientare. Aşadar, după ce ne-am rătăcit cu bună ştiinţă, cu harta şi busola în mână ne-am pus minţile la contribuţie şi am reuşit să găsim poteca corectă.

Surpriza cea mai mare avea să ne aştepte… urma căţărarea pe stâncă. O premieră atât pentru mine cât şi pentru majoritatea cursantilor. O experienţă de neuitat în care înveţi să ai încredere atât în tine cât şi în coechipierul tău de la baza stâncii, care te susţine atât la propriu cât şi la figurat. Timpul în care ne aşteptam rândul nu a fost unul inactiv, ci presărat cu jocuri de echipă.

Orientarea pe timp de noapte ne-a trezit simţurile şi ne-a făcut mai alerţi, căci nu e uşor să găseşti posturile fixate pe traseu, când nu vezi la 5 m înainte. Busola ne-a venit în ajutor, precum şi frontala. A fost ultima pe listă şi încheia o zi lungă, dar de mult aşteptată şi absolut spectaculoasă. Somnul se juca la ochii noştri, dar noi nu am cedat aşa de uşor. Nimic nu se compară cu atmosfera din jurul focului atunci când o chitară îţi încântă auzul, iar luna scaldă întreaga vale într-o lumină de neegalat în oraş.

ABC-ul drumeţiilor montane l-am învăţat în cadrul acestui curs şi cred că cel mai important lucru este să te documentezi înainte să pleci într-un traseu, căci cel mai mare duşman este lipsa de informaţii. Dacă ai cunoştinţele necesare, ai şi responsabilitatea să te îngrijeşti să respecţi un set minim de reguli pentru a nu pune în pericol sănătatea ta sau a celor din jur.

Clubul mi-a deschis calea către noi aventuri, iar membrii acestuia, printre care şi noi prieteni, mi-au dat încrederea şi necesarul de cunoştinţe pentru a organiza o tură în condiţii de siguranţă. De atunci am bătut la picior mai multe cărări de munte decât speram a face într-un timp atât de scurt. Abia aştept să împărtăşesc bucuria mersului pe munte!

Corina Mihaela Ivanov