Nu am mai apucat să scriu despre aventura pe Vf. Păpuşa, dar o sa revin măcar cu fotografii.
La jumătatea lui Decembrie am avut şi sărbatoarea clubului. E un eveniment ce se organizează o dată la 4-5 ani, aşa că pentru mine a fost prima sărbătoare. Am avut cam fiecare câte ceva de facut, eu un slide despre Albatros. Ca temă am ales nebuniile din anul 2014, de la revelionul petrecut împreună până la urcarea pe Păpuşa (Masivul Iezer-Păpuşa).
Am stat în Cabana Poiana Secuilor, o cabană ce se afla la 1 km de Cabana Trei Brazi (din Predeal). Plecasem un pic supărată ca nu o sa avem parte de zăpadă şi aşa a fost chiar şi pe Valea Prahovei, dar în Predeal surpriză – exista zăpadă. Iar când începusem urcarea din oraş spre cabana Trei Brazi începea să se vadă din ce în ce mai multă. Brazi încărcaţi de ea, atât de mult încât aveau crengile plecate la pământ. Am nimerit in weekendul cu ploaie de stele – Geminidele, iar cabana ferită de lumina oraşului, ne-a oferit un spectacol extraordinar(chiar dacă luna lumina destul de tare).
Vineri deja lumea cânta, am ajuns ultimii pe acea seara. deci am pierdut un pic din cele întâmplate, dar ce mai contează, când toata lumea care-ţi aduce zâmbete pe buze e acolo, atunci. Să nu mai spun de surpriza pe care am avut-o să-l văd pe Puiu, care m-a păcălit şi mi-a spus că el nu vine şi ne vedem în primăvară în Măcin( te ţin eu minte, dar te iert pentru ca mi-ai cântat acea frumoasă melodie ce-mi place tare mult ). Multă lume a venit pentru noi ţin să cred, pentru a fi cu toţii împreună, să cântăm şi să ne povestim.
Pe la 3 dimineaţa m-am retras, ştiind că urma drumeţie de dimineaţa şi nu voiam să fiu foarte obosită, Chiri a rămas şi a cântat ceva mai mult.
Am fost întâmpinaţi de ceva mai mult frig decât ne aşteptam, probabil o problemă cu încălzirea (motiv pentru care Mariana vorbea în stânga şi în dreapta încercând să rezolve cumva).
Traseul de Sâmbătă a fost mai mult o plimbare, cu toate că la întoarcere am avut şi de urcat, dar după experienţa Păpuşa am zis că urc dealuri, de această dată:))) De la cabana Poiana Secuilor am coborât prin pădure unde era totul încărcat de zăpadă până în Cheile Râşnoavei, apoi am zis să nu ne întoarcem totuşi pe acelaşi drum, aşa că am urmat săgeata spre Cabana Trei Brazi care spunea 2,5 ore, urmând ca de la Trei Brazi să mai avem 1 km până la Cabana noastră. Crengi plineee de zăpadă, zăpada care scârţâia sub tălpi, zăpada căzând de pe crengi pentru ca ieşise şi soarele şi începuse să o topească şi mai trezeam cu ea peste noi. O mai mare bucurie. Am dat şi de un cort la un moment dat, mă întrebam cum o fi rezistat peste noapte personajul ce-l deţinea.
Ne-am şi bulgărit, de fapt eu nu prea, eu făceam fotografii, mă bucuram de copilăria lor. Urmele noastre au format traseul neumblat de cand se depusese zăpada, iar la un moment dat am intrat într-un desiş de brad în care parcă culorile fuseseră înghiţite brusc, iar griul şi albul n-au mai încăput în lăcomia naturii. Soarele fugise cam 1 ora de pe cer, iar eu mă tot minunam de senzaţia ciudată pe care o aveam fiind înconjurată doar de alb şi gri, uneori o lumină ciudată albastră. Ajunşi la cabana abia aşteptam să mâncăm ceva, eventual să bem ceva cald şi să dormiiim măcar câteva minute. Statul prin zăpadă oboseşte mai mult ca o zi toridă, sau cel puţin aşa mi se pare mie.
Sala de mese era în mare parte deja aranjată de cei ce rămăseseră la cabana. Fotografiile de la expoziţie deja se aflau pe pereţi, cearceaful pentru expunerea de slide-uri era şi el, bannerul albatros ne-a întâmpinat când am intrat, atmosferă de sărbatoare, toate numai bune. Aşa că ne-am luat porţia de somn, ne-am schimbat în hainele bune, că eram la sărbătoare şi trebuia să fim altfel. Iată-ne pe toţi la cămaşă aşteptând să auzim cine ce premii a luat. Spre surprinderea mea am primit premiul pentru cel mai bun articol din 2014. Chiri cea mai bună fotografie, au mai fost şi pentru talent, începuturi promiţătoare, predarea ştafetei etc.
O frumoasă surpriză a venit şi de la Iacomi, cu un slide pregatit acasă, muncit câteva ore bune – Mulţumim!. Am văzut şi time lapse-uri şi tot ce se mai putea vedea din 2014, apoi am cântat noi câte ceva pentru cei veniţi acolo, ne-au cântat si Iacomi, şi-mi pare rău că n-am văzut tot, fugisem repede să mă schimb, albatrosul din mine voia înapoi în hainele de munte :))
Apoi s-a cântat şi s-a cântat, până am ramas puţini puţini, eu m-am retras iarăşi pe la 3, dar cântecul s-a auzit până pe la 5. A venit şi dimineaţa de duminică când ştim cu toţii că trebuie să plecăm acasă, dar noi nu voiam şi zăboveam pe terasă cu un soare ce facea ca totul în jur să strălucească şi să ai impresia că e primăvară, aşa că stăteam ca şopârlele cu ochii închişi şi faţa în soare.
A fost ultima ieşire cu oameni dragi din 2014, ocazie să ne amintim cum a fost pe parcursul anului, ce a fost mai bine, şi ce a fost mai puţin bine. Să primim iarna cum se cuvine şi să ne gândim că drumurile noastre se vor întâlni din nou în anul ce vine. Să construim legături noi şi să cântăm până dimineaţa lângă focul de tabără.
Dacă ar trebui să mă gândesc câte ieşiri au fost pe tot parcursul lui 2014, am pierdut de ceva timp numărătoarea, dar poate o să reuşesc să le trec în vedere pe toate.
Şi dacă mai e puţin şi se termină 2014, vă spun “La mulţi ani!” şi să ne revedem cu bine!
Nu uitaţi să respectaţi natura!
Cu drag,
Aneresia