Weekendul ăsta, ultimul dintr-o serie de 5 weekenduri cu aromă de munte, m-a adus din nou acasă. Bine, poate nu chiar acasă, ci la o aruncătură de băț distanță, din nou în Munții Măcinului, la ”Trofeul pentru prieteni” organizat de Nea Ilie.

Ca la aproape toate ieșirile la munte, vineri seara, mai toți ne-am pus pe drum. Desigur, unii mai nerăbdători erau deja ajunși, ba chiar ne îmbiau cu poze pe Facebook, în care auriul toamnei contrasta cu cerul de un albastru intens.

Pe la 6 seara am plecat și eu la drum, dar nu cu mașina, ci pe bicicletă. Prima destinație, trecere bac, unde urma să mă găsesc cu Tibi, ca mai apoi să pornim spre munte. După mai bine de jumătate de oră de tocit cauciucurile pe asfalt ne aflam în Jijila, pe drum de țară, scurtând drumul prin spatele muntelui, pe un traseu pe care nu-l mai făcusem până atunci. Am ieșit din sat pe întuneric urmând un drum cu mai mult praf decât găsești pe Lună, pe care tot am mers vreo oră, la final fiind atât noi, cât și bicicletele, mai albi decât am fost vreodată. De aici a urmat un traseu pe o potecă prin pădure pe unde abia încăpea bicicleta singură, fără călăreț și apoi o coborâre unde eu unul nu m-am putut abține și i-am dat frâu liber armăsarului de fier în șaua căruia mă aflam.

Când am ajuns în tabără lumea era deja strânsă în jurul focului de tabără și cânta. De cum ne-a văzut Nea Ilie, ne-a și chemat la el, să ne facă primirea cum se cuvine, cu pâine și sare, dar și cu păhărelul de palincă, să nu cumva să ni se facă frig. După ce am salutat cunoscuții și mi-am luat o porție bună de cântece de munte, pe la două am zis că ar fi cazul să trag și eu un mic pui de somn, cam până pe la nouă dimineață. Noaptea a fost rece, așa că am pus ceva mai gros pe mine și am intrat cu totul în sacul de dormit. Alții, cu mai mare drag de foc, au rămas lângă el până dimineață, ținându-l viu cu versuri de munte ce ne-au făcut și nouă somnul mai dulce.

A două zi, când m-am trezit, o mare de corturi umplea pajiștea iar un roi de pici mișuna printre ele. Nu era timp de pierdut, așa că am luat echipamentul de alpinism și împreună cu Rareș și Ana am plecat să găsim un loc bun de cățărat. După o încercare, fără prea mult succes, și o tură zdravănă de mers prin scaieți și ierburi uscate, am găsit locul potrivit chiar în vârf de munte.

Dimineața a trecut repede iar orele prânzului ne-au așteptat cu o porție de fasole făcută la ceaun, în cantități industriale. Mai mâncăcios din fire, am primit o porție zdravănă în jurul căreia m-am tot învârtit așteptând să se răcească și cu care m-am fript un pic, nemaiavând răbdare.

După ce ne-am refăcut forțele, a urmat încă o repriza de cățărat pentru cei ce se întorseseră din traseu, pe o căldură cum numai Măcinul o are toamna, dar care a fost pe placul celor mai friguroși.

Seara s-a lăsat cu orientare pentru unii iar pentru mine cu urcat prin copaci și montat camere foto pentru a prinde apusul în cadru.

Odată cu venirea întunericului a început și ultima probă, culturalul, unde am cântat de a răsunat valea și ne-am amuzat făcând “Rețeta perfectă pentru o ieșire cu prieteni la Nea Ilie” unde am greșit proporțiile, punând cam mulți prieteni și cam multă voie bună, dar tocmai asta a făcut-o perfectă.

Noaptea a continuat cu cântec la focul de tabără, vântul având grijă să ne dea fiecăruia câte o porție zdravănă de fum, să se simtă că suntem la munte. Pe la trei și jumătate am lăsat focul și m-am îndreptat către somn unde mă aștepta sacul de dormit și colega de cort, piatra din mijlocul cortului. Noaptea aceasta a contrastat cu prima, fiind mult mai caldă, cerul acoperindu-se cu o plapumă de nori.

        Duminică, de cum m-am trezit am strâns cortul și restul bagajului, mi-am pregătit bocceluța de luat pe bicicletă ca după premiere să o întindem spre casă. La final a urmat o sesiune de făcut fotografii, luat la revedere și împărțit promisiuni că ne vom reîntâlni la următoarea ieșire la munte, după care am încălecat din nou în șa.

        Drumul spre casă a fost mai plăcut decât ne așteptam, cu vânt la pupa pedalam pe unele porțiuni chiar și cu 30-40 km/h. Avansul l-am pierdut la bac, unde am avut de așteptat cam douăzeci de minute, însă am profitat de timp ca să ne refacem forțele și să ne bucurăm de umbra norilor, avută pe tot drumul dealtfel. Încă o bucată de pedalat și am ajuns înapoi la Galați. Mi-am luat rămas bun de la colegul de pedală, Tibi, și am intrat în bloc gândindu-mă când e următoarea plecare.

de Mihai (Indie)