A mai trecut o vară plină de întreceri zgomotoase pe munte și iar ne întâlnim la Nea’ Ilie la trofeu,în Munții Măcinului, să ne cunoaștem mai bine și să ne distrăm ca prieteni vechi sau abia cunoscuți.
Ca o noutate, de această dată am fost împreună cu tovarășii din Albatros să plătim un mic tribut muntelui ce ne-a găzduit atâta amar de vreme. Am plecat în două echipe pe trasee diferite ca să revopsim marcajele avariate.

Astfel că, în timp ce prietenii noștri din țară, care nu sunt prea familiarizați cu dealurile și crestele Măcinului au plecat cu Nea’ Ilie în traseu către proba de alpinism, eu și încă 4 prieteni de munte am pornit spre Jijila să remarcăm traseul “Cruce Albastră”.
Pot spune că la început eram foarte entuziasmat, sentiment ce l-am regăsit și pe fețele camarazilor ce mă însoțeau. Dacă nu ar fi fost câțiva dintre noi cu o oarecare experiență în remarcare probabil că am fi “văruit copacii din doi în doi metri” cum spunea Tiby. Din fericire am fost preveniți că asta poate deveni o activitate monotonă și, de la un anumit nivel, chiar obositoare, așa că am trecut repede peste prima parte a traseului, marcată destul de bine, pregătindu-ne pentru ce avea să urmeze.
Nu pot spune că participarea la remarcarea asta mi-a dat satisfacția că probabil am ajutat un om oarecare ce va urma traseul cu pricina ulterior, fără să se rătăceasca sau să piardă marcajul. Dar mi se umple inima de fericire la gândul că acel “om oarecare” ar putea la fel de bine sa îmi fie prieten și să îi fie mai mult decât de folos ceea ce am realizat eu și prietenii mei weekendul ăsta. 

Ce a rămas după ce m-am întors? Cred că oricine va putea observa niște urme de vopsea pe stancă într-o plimbare de câteva ore, dar câți vor ști prin câți  ciulini am trecut, cât timp am mers fără apă și nu în ultimul rând cât de mult ne-am putut distra făcând un lucru ce alții îl pot considera obositor și plictisitor.

     
Trecând peste formalități, vă spun că nimic din ce s-a întâmplat nu ar fi avut loc dacă nu eram atât de mulți prieteni buni adunați laolaltă având aceeași intenție: de a ne păstra muntele nostru de suflet. Deci prietenia e cea care ne-a unit de data asta, unde nu se putea mai bine, la “Trofeul pentru prieteni” al lui Nea’ Ilie, din Munţii Măcinului.
Nu în ultimul rând aş vrea să mulţumesc prietenilor de la Şandru Oneşti, Victor şi Tudor, care ne-au susţinut şi ajutat în traseu – să ne vedem cu bine în Şandru Mare la “văruit copacii” de acolo!
Gânduri de prietenie și la mult mai multe pete de vopsea pe haine!

Mihnea