Pentru mine a fost doar cea de-a 2-a Deltă. Şi ce nebunie!

Cu aproape 8 ore pe drum, luat bac, apoi maxi-taxi până la Tulcea ca într-un final să urcam pe nava ce ne lăsa în Chilia Veche după un drum de 4,5 ore pe Dunăre, cu malul românesc într-o parte şi cel al Ucrainei pe cealaltă parte cu multe clădiri părăsite, senzaţia că las în urmă realitatea şi încep să prind frânturi dintr-un vis vechi.  Dintre noi reuşiseră să plece de miercuri, ditnre participanţi de joi. Iar noi ajungeam Vineri spre seară, mai devreme decât ne-am aşteptat.

Chilia e un oraş vechi, retras parcă de orice, plină de case vechi din lemn sau mai noi ce păstrau doar ca amintire acoperişul din stuf cu ochi ce ne priveau întrebători. O biserică veche şi foarte înaltă se mai află acolo. Totul pentru a te face să uiţi că vii dintr-un oraş cu blocuri gri si aer irespirabil. Şi să nu uit trasportul cel mai folosit acolo era bicicleta!

 

La Chilia se poate ajunge si pe un drum neasfaltat, dar nerecomandat acest traseu. Şi nu e mai frumos să te bucuri de o plimbare in Deltă, să vezi staţiile improvizate la mal, să vezi păsări, copaci şi linişte, sau vase imense trecând la ceva metri pe lângă tine?

Iată-ne ajunşi şi în tabără, ce mi s-a părut a fi altfel. Era muuultă umbră dată de sălciile ce îşi plângeau amintirile, o vatră de foc încăpătoare, cu rucsacii rezemaţi de buşteni. S-a făcut primirea, revederea a fost necesară, şi aşteptată. Totul era deja organizat în mare parte, de oameni mai vechi sau mai noi, ceea ce mă făcea să mă întreb cât de multă muncă fusese depusă în 2 zile. Am văzut oamenii mult mai relaxaţi, sau poate aşa mi-am dorit să-i văd. Faţă de anul trecut când nu ştiam cum trebuie să decurgă totul, acum ştiam lucrurile în mare.

Dimineață s-a dat startul la cros, nu i-am lăsat nici măcar să-și bea cafeaua, dar cafeaua deshidratează. a fost spre binele lor :))). S-a aranjat terenul de volei, s-a început prepararea ciorbei de pește care a ieșit foarte bună, am mâncat mai mult decât îmi propusesem. Aș mai fi mâncat dacă nu începeau să taie pepene. Au fost gustoși pepenii, la început tăiați cu timiditate, apoi nu ne mai puteam opri.

Eu a trebuit să plec până la locul de unde urma să luăm nava a 2-a zi să ne întoarcem acasă, am mers prin soare, până în celălalt capăt al satului, dar acum aveam timp pe îndelete să observ locurile simple din acel sat: căpițe de fân, case vechi cu ornamente specifice zonei, clădiri părăsite, nume de magazine păstrate din vremea comunismului, la fel si parcul de joacă al copiilor cu leagăne vechi. E bine pentru sufletul tău să te lași pierdut în astefel de locuri, să observi și să te încarci cu frumusețe.

Despre ora de plecare am aflat atât de multe variante încât eram dispusă să merg la stație de la 5 dimineața, dar într-un final am aflat o înformație sigură și am mers pe ea. Erau zilele Chiliei Vechi si se anunța multă lume.

Dacă vineri seară focul de tabără incepuse de pe la 19:00, la fel și cântatul, de data aceasta s-a inceput la înserat, toată lumea aștepta nerăbdătoare Culturalul. Noi pregăteam tot ce se putea înainte de a ne așeza la foc și a ne putea bucura de o seară magică. Am să vă las filmulețe cu melodii de la Cultural. Să nu uit cât ne-au distrat concurenții cu poveștile despre aceasta Deltă, atât de departe de casă. Le mulțumm pentru zâmbete și râsete. Sperăm că le-au plăcut premiile, în special farfuriile pictate cu motive “Deltești” în câteva zile, au fost multe și muncite (mulțumim Adina)

.

Nu am dormit în acea noapte, am stat la focul de tabără până la 5 dimineața, pentru ca la 5 jumătate trebui asă plecăm spre casă. S-a cântat foarte mult, și ce e mai frumos decât sunetul focului trosnind, chitara care spune povești și vocile cântând împreună?

Melodii mai noi sau mai vechi, oameni pe care îi știi din vedere, dar știi că lângă foc nu mai contează. Suntem cu toții prieteni, ce parcă se știu de un veac.

Dimineață a fost nebunie, am primit sarcina să duc oamenii în siguranță acasă, și eram cam 14 de toți (ai noștri). nu știu cum somnul încă nu se făcea simțit, dar am ajuns cu toții bine și cu promisiunea că nu ne oprim aici, ne vom revedea și vom scrie povești noi împreună.

Articol preluat de pe: http://aneresia.wordpress.com/2014/08/30/trofeul-clubul-albatros-editia-xxvi/