Mariana Tudor
31.07.2014
De peste 6 ani sunt in permanenta pe drumuri. Visez la oameni frumosi si la locuri speciale, fac planuri, fac si desfac bagaje, oranduiesc totul pas cu pas pentru a face fata acestui stil de viata. O doamna cu care ma intalnesc periodic in drumurile mele credea despre mine ca sunt de profesie calator. Suna interesant :). Unii ar spune ca e o inconstienta sa traiesc asa, altii ma admira. Nu o sa incerc acum sa vad cine are dreptate. Ceea ce stiu sigur este ca exista multa traire in viata mea, desi recunosc ca este si multa nebunie.
Cea mai mare nebunie, dar si provocare a verii ramane insa organizarea impreuna cu ai mei colegi a Trofeul din Delta. E permanent o provocare pentru ca asteptarile sunt mari, pentru ca e dificil uneori sa ne ridicam la inaltimea traditiei de 26 ani. Si este cu atat mai dificil cu cat ne propunem mereu sa ne autodepasim. Nu ne iese intotdeauna, dar noi incercam si ne dorim. 🙂
Natura este ofertanta in Delta, are acel “altfel” ce este vanat mereu, dar poate parea dura pentru cei ce iubesc racoarea muntelui. Dar reusim sa transformam mereu un loc ce nu pare la prima vedere prea primitor intr-o oaza de veselie. Ne sunt de ajutor si ai nostri oaspeti ce fac de multe eforturi foarte mari pentru a ajunge la noi si le multumim pentru asta.
Ce a avut special pentru mine Delta din anul acesta? Foarte multe. Am fost mai relaxata ca oricand si am privit cu mai multa atentie la ceea ce intampla in jurul meu. Am facut parte din prima echipa de organizare, totul s-a derulat in fata ochilor mei si cu ajutorul meu de la inceput pana la sfarsit. M-am bucurat de prietenii de departe ce au venit in primul rand pentru noi, nu atat pentru Delta, asa cum spun ei mereu. Am avut satisfactia sa ii vad atat de implicati pe mai tinerii mei colegi doritori sa invete si sa ofere tot ceea ce au putut. Am avut incantarea sa cunosc o farama dintr-un colt de lume altfel – Chilia Veche, o lume pitoreasca, unde as mai reveni.
Sambata in zori de zi aflata intr-o stare sufleteasca zbuciumata, dupa o noapte nedormita umbland pe drumurile prafuite din Chilia Veche mi-am reamintit ca desi in viata unele se obtin cu greu merita efortul si asteptarea, devin cu atat mai pretioase. Si mi-am mai reamintit ca frumosul este de cele mai multe ori ascuns in urat si murdarie. Daca ai rabadare, esti acolo prezent si esti atent, il vei gasi. Rasaritul soarelui la Chilia-n port ar fi meritat doar el drumul pana la acest capat de lume. Soarele a venit tiptil, a bucurat ochii si a facut liniste la mine in suflet, cel putin pe moment. 🙂
Ca de obicei totul s-a redus la oameni, la relatiile zbuciumate din ei si dintre ei. Noi am dorit sa oferim, oaspetii noastri au venit sa primeasca, dar si sa daruiasca. Au primit competie, mai mult sau mai putin serioasa, au primit soare si umbra, apa si ciorba de peste, foc de tabara, sunete de chitare si de voci frumoase, au primit premii, medalii si trofee, au primit prietenia noastra. Dar au oferit si ei destule, ne-au oferit bucuria sa ii aflam inca o data langa noi. Ne-au daruit placerea ce se simte la finalul unei activitati cand oamenii iti multumesc pentru ca ai fost acolo pentru ei.
Multumesc colegilor si prietenilor mei pentru participare si implicare. Va multumesc voua – oaspetilor nostri – prieteni vechi si noi pentru ca ati onorat invitatia noastra. Impreuna cu voi am dat mai multa viata unui loc salbatic, dar atat de frumos.