Sau Trofeul pentru Prieteni.
A trecut și ultima ieșire în care am stat la cort. A fost Trofeul Prieteniei organizat de Nea Ilie, cel care are grijă ca noi să fim mereu în căutare de posturi de orientare.
Am avut parte de drumeție la miezul noptii în care nu a fost niciun moment nevoie de frontala, am mers la lumina lunii ce facea ca totul să pară magic. Ne-am așezat în iarbă, ne-am întins și am privit norii într-o liniște în care exista doar pământul, noi și cerul.
Am asteptat cu nerabdare ntecele la foc de tabără, senzația aceea că totul iti apartine, că focul e legamant sacru, iar muzica un dar pentru prieteni. Nu poți explica cum ți se face pielea de găină în momentul în care oameni pe care îi îndrăgești se lasă purtați de muzică și cântă aceleași versuri.
Mă întreb, de fapt nu sunt singura care se întreaba acest lucru, ce înseamna ca in jur de 100 de oameni, să strabata țara ca sa vină pentru tine – un singur om. Câtă bunatate trebuie sa ascunzi și să arăți, câte învățături să dai mai departe? Pe mine, m-a lasat totul fără cuvinte. Am plecat cu gânduri frumoase și amintiri noi. Mă bucur că am revazut persoane pe care încet încep să le cunosc, chiar daca doar din faptul că am cântat împreună aceeași melodie la focul de tabara sau din ceva mai mult de atât.
Cățărătoarea noastră ambițioasă!
O zi bună,
Aneresia. 🙂
Daca nu existau ar fi trebuit sa ii inventam – Macinul si pe Nea ‘Ilie 🙂