Inceput de mai in gradina Macinului 30 aprilie – 02 mai 2013


Articole / vineri, mai 10th, 2013

Mariana Tudor

05.05.2013

Sa simt iarba sub talpile goale, apa de izvor pe fata, stanca sub bocanc, atingerea soarelui pe frunte. Sa urmaresc norii spunandu-mi povestile –  povesti ce sunt doar ale mele, pentru ca norii spun alte povesti fiecarui observator al lor. Sa ma bucur de gradina de flori care devine Macinul primavara. Sa dorm la cort atat de aproape de pamant. Sa fiu constienta de prezenta stelelor, nenumarate si  mult mai aproape decat ma lasa orasul sa le vad. Sa imi pierd gandurile grele privind in micul foc ce aduce sufletele mai aproape. Sa fiu atenta la zgomotele din jur si sa fiu prezenta acolo, pe moment, cu gandurile si cu simturile. Toate astea sunt pentru mine atingerea vietii reale, contactul cu ceea ce conteaza.

Se intrevad cateva zile libere, vremea facea promisiuni a fi prietenoasa si ma gandesc ca ar fi o bucurie  sa ii facem o vizita batranului Macin in acesta perioada cand e cel mai plin de viata. Dar sa mergem doar in vizita? Hai mai degraba sa exploram cat mai mult. Asadar tura grea la orizont – cu rucsacii lipiti de spate, fara masina pentru a avea mai multa libertate de miscare si o suprafata mare de acoperit cu piciorul.

Dupa o zi de marti la munca ce parea sa nu se mai termine, agitatie, urgente pe ultima suta de metri, caldura si trafic greu am reusit sa ajung in timp util la bac la intalnirea cu Tiby si Bri – partenerii mei drum.

Bacul se desprinde usor de pamant si lasam in urma orasul si mai toate grijile si zumzetul din minte. Ajungem pe apa pana la I.C.Bratianu, cu microbuzul pana la Luncavita, pe picioarele noastre pana la iesirea din sat, iar un om cu drag de drumeti ne duce cu masina pana in padure la intrarea in traseu.

Nu va voi povesti prea multe despre cercuri, triunghiuri sau patrate colorate. Va voi spune insa ca am intrat intr-o padure plina de viata, florile si-au facut deja aparitia, dar sa nu uit sa amintesc de pasari ce aveau o buna dispozitie de toata lauda 🙂  .

Ma aflu intr-o zona inca necunoscuta mie si ma bucur de asta, se lasa incet seara, rucsacul este greu, dar sunt inca in forma buna, mai ales ca eram la inceput de tura. Voia buna ne insoteste pas cu pas pe o poteca care urca lin spre directia dorita – o poiana draga noua – cea a Potecilor Ascunse –  unde am campat in prima seara.

Punem tabara impartind oarecum pe nevorbite sarcinile – Bri se ocupa de adusul apei, Tiby de cort si foc, iar eu pregatesc masa. Micul foc de tabara ne dezmorteste putin cate putin sufletele si schimbam impresii si ganduri mai mult sau mai putin ascunse. Dar nu ne lungim foarte mult in noapte pentru ca ne asteapta o a doua zi mai grea decat prima.

De dimineata ne trezim in voie – nu dam voie timpului sa puna presiune pe noi. Invioarea cu apa rece – primul “scaldat” in apa de munte pe anul acesta –  cafeaua facuta la foc mic, omleta lui Tiby, asezonata cu salata mea si zambete a la Bri (cunoscatorii stiu ce spun :)), berea de sub cort sunt franturi ale unei dimineti desavarsite.

Strangem tabara si pornim la intalnirea cu greutatea rucsacului si promisiunea  unui crampei necunoscut de Macin.

Starea buna si bucuria de a merge fac casa buna cu pasii nostri pe carare de padure,  padure  care ne tine la adapost de soare. Ne intersectam pe poteca la scurt timp de la plecare cu alti cunoscatori si iubitori de Macin.  Destinatia lor era comuna cu a noastra – Cheile Chediului, dar traseul ales era altul. Am dat si am primit felurite: povesti despre ascunzisuri si taine ale zonei, permacultura, plantare de copaci, planuri pentru perioada ce vine si am urmat apoi drumurile alese la inceput cu presupunerea ca ne vom revedea mai tarziu.

Pe noi ne asteapta cea mai dificila intamplare a acestei ture – la iesirea din padure in dorinta de a ne bucura de o priveliste privilegiata spre Vf. Cetate am urmat spiritul de explorator a lui Tiby printr-o padurice deasa si nebatuta de picior de om.  Cu ajutor de la maceta, care ne-a facut carare, am strabatut desisul sub soarele arzator ar pranzului.

Am urmat apoi culmi blande de Macin care ne-au condus spre reintalnirea cu cei de care ne-am despartit mai devreme. Ei cunosteau mai bine zona de chei si am hotarat sa le coboram impreuna.

Ici un bujor, dincolo o insecta cu aspect sau colorit surprinzator se impletesc cu amintirile noastre despre zona pe care o strabateam si ne insotesc spre spectaculoasa deschidere a Cheilor Chediului ce intra atat de puternic in contrast cu domoalele creste ale Macinului.

Rucsacii grei din spate ne determina sa nu alegem cea mai dificila coborare, dar ne bucuram totusi de fiorul contactului cu peretii de stanca si ne promitem sa mai revenim. La iesirea din chei cascada isi arata inca timid prezenta si ne readuce pe retina amintirea tabloului cu gheata si ghiocei de acum o luna si jumatate cand am facut o plimbare in zona.

Ne despartim de insotitorii nostri de pe ultima portiune de drum pentru ca ei se intorc in oras in aceasta seara si aveau masina in sat.

Noi ne hotaram sa punem tabara la Cozluk. Daca soarele ar fi fost mai binevoitor am fi continuat pana in Valea Vinului, dar devine obiectivul pentru urmatoarea zi . Totul se desfasoara dupa ritualul obisnuit – punem tabara, ne invioram in apa rece de izvor, stam la masa, facem foc si mai trece peste noi incet incet inca o seara in padure.

De dimineata hotaram sa scurtam cu o zi tura pentru a o insoti pe Bri spre casa. Dar eu raman cu poftire  la o zona inca necunoscuta mie – Muntele Consul si  promisele sale pesteri.

In aceasta ultima zi revenim la una din placerile noastre – de-a dreptul prin padure spre o intersectare a traseului din Valea Vinului. Primim o scurta lectie de orientare de la Tiby si urmam o cale aleasa dupa studiul busolei si a celor trei harti –  fiecare cu informatii diferite dar utile.

Padurea e primitoare si o strabatem  fara prea mult efort, dar ratam cu putin intalnirea cu dunga galbena din Valea Vinului. Isi fac insa aparatia din loc in loc broaste testoase de toate varstele si o rara orhidee de Macin – rasplata vizuala pentru cei ce urmeaza carari doar de ei stiute sau cautate 🙂 .

Parasirea padurii si drumul de praf spre  Cerna sub soarele  intens ce nu parea a fi al lunii  mai este pretul platit pentru libertatea pe care ti-o ofera lipsa masinii :).  Asa ca l-am platit cu zambetul pe buze pentru ca tot ceea ce este frumos si bun pe lumea asta se plateste. Asta este o lectie deja invatata.

Oamenii dragi care m-au insotit, plimbarea prin gradina de flori a Macinului de mai, spectacolul de stanca si apa din Cheile Chediului – o fanta spre maretia din mileniile trecute ale batranului munte –  pastreaza vie dorinta de a reveni oricand cu drag.

Pe data viitoare!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.