Demoni și îngeri – norii de pe cerul Bucegilor 01-03 iunie 2018


Articole / miercuri, iunie 13th, 2018

Valea Gaura – “cea mai frumoasă vale a Bucegilor” – mi-a rămas plăcut întipărită în amintire prima întâlnire cu ea și am tot visat să o reîntâlnesc.

Am plănuit timid tura pentru începutului  lui iunie în speranța să conving vreo 2-3 să mă însoțească.  După ce am tot adunat și  scăzut, am refuzat pe unii și am fost abandonată de alții, am rămas în final  9 curajoși și doritori de o aventură în Bucegi

Am tot examinat cu câteva zile înainte prognoza meteo, părea ok, până ce vine miercuri Chiri cu “plăcinta”- uite  ce vreme ne așteaptă – furtuni de vară și descărcări electrice pe toată perioadă. Nu ne lăsăm descurajați și pornim  8 dintre noi vineri după prânz din Galați cu destinația Bran, urmând să îl recuperăm de la Brașov pe cel de al 9-lea.  Apropierea de Brașov și de munte nu a fost prea promițătoare – norii negri acopereau Bucegii, iar pe Chiri l-am găsit la margine de Brașov murat bine de o ploaie torențială. Aveam  deja inima cât un purice – chiar nu o să îmi iasă?

Am ajuns la cazarea din Bran  și am scos rapid hărțile și telefonele,  traseele sunt studiate în amănunțime de Tiby și George, prognoza meteo pentru a doua zi este disecată pe ore și minute de Chiri. Optimismul nu era la nivel prea ridicat în grup – “poate să plouă cât o ploua, dar pe fulgere și tunete nu urcăm”. Undeva, cumva, adânc  ascuns în mine,  știam sau poate doar speram că vremea va fi perfectă.  🙂

Dimineața totul pe repede înainte – poate, poate fentam vremea – unii mai întârzie cu bagajul, alții își uită bocancii la pensiune și se întorc din drum – dar reușim să ne punem la drum într-un final.

Intrăm în traseu cu ochii la bolta cerească și cu urechile ciulite la cele tunete atât de anunțate.  Cerul e  însorit și albastru, norii sunt puțini, moralul este ridicat, pădurea face suportabilă urcarea sub soarele dimineții.  Primele tunete își fac simițită timid  prezența în depărtare după vreo 2,5 ore de la plecare, Chiri scoate telefonul și deschide aplicația minune care ne spune în timp real unde se petrec fulgerele. Marea  lor majoritate sunt între Făgăraș și Crai – sperăm că Craii vor opri norii și furtuna și ne continuăm traseul protejați de pădurea deasă. Dar norii și salba de tunete și fulgere trec Craii și se apropie amenințător – nu mai e nevoie de aplicația telefonului să știm unde sunt, sunt lângă noi.  Cum ne regăseam la margine de pădure și suntem cât de cât la adăpost de o eventuală dezlănțuire a cerului hotărâm o pauză de masă sub o ploaie ușoară. Stăm cu toate simțurile încordate și sperăm să se ducă norii negri și prietenii lui de “petrecere”. Găsim pe hartă o stână și  cum părea că așteptarea va fi mai lungă decât pauza de masă plecăm spre stâna ce se afla într-o căldare înconjurată de pereții de stâncă ai Bucegilor. Mai o poză, mai o glumă, mai un ceai, mai o privire la prognoză sau la cer și 1 oră trece repede.  Undeva dinspre Crai se zărește lumina soarelui – așa cum ne-a luat urma furtuna  sperăm că ne va “fugări” și lumina.  Așa că hotărâm să reluăm drumul spre Vf. Omu acompaniați de o ploaie domoală.

Urmatorul popas este  la Cascada “Moara Dracului” unde sesizăm prima dată că am fost norocoși, la câteva sute de metri de stâna unde am poposit cerul se dezlănțuise, dovadă fiind  un strat  de grindină pe potecă, grindină ce am regăsit-o pe tot drumul spre vârf. Mulțumim în gând și ne bucurăm că putem înainta – cerul se înseninează încet încet, Valea Gaura se deschide  și își revarsă frumusețea, dantelăria de stâncă ne este tovarăș de drum, Krisu ne povestete despre florile întâlnite, Tiby continuă să fie prevăzător și privește cerul, Oliviu, Chiri  și Mihai sunt cu aparatele foto la vedere în speranța că vor reuși să surprindă în fotografii frumusețea locului și a momentului. Undeva ascuns vederii încep să zâmbesc – pare cu noroc până la urmă ziua.

Zărim cabana Omu în depărtare și ne bucurăm, este însă  atât de măruntă încât ne dăm seama că mai avem de urcat destul. Moralul este însă bun, norii au devenit din amenintori spectaculoși, urcă și coboară în valuri, umplu văile și deodată când te aștepți mai puțin le dezgolesc privirii noastre înfometate de frumos.

Când am ajuns în dreptul Hornului Mare al Mălăieștilor zâmbetul a părăsit ascunzătoarea și mi-a acoperit chipul, Mihai îmi spune “stai să îți fac o poză, zâmbești de ceva timp fără oprire”.  J

De ce zâmbeam?  De ce zâmbesc în general pe munte? Care este misterul care aduce bucurie în ciuda efortului susținut și a rucsacului greu. Mă întreb deseori cum aș putea explica emoția și bucuria cu care sunt răsplătită pe munte. Durerea ce însoțește uneori osteneala pe munte este eliberatoare de demoni. Care demoni? Cei ai minții – gândurile, fricile, frustarile, durerile. Mintea devine limpede, totul pare mai ușor și mai simplu.  Se face curat în minte, se face claritate în suflet. Cu cât mai chinuitoare este sforțarea trupului, cu cât mai mare e durerea cu atât mai adâncă e curățenia și cu atât mai mare e emoția și bucuria, cu atât mai profundă este solitudinea ta. Te “regăsești” si dacă nu te cauți. 🙂

Ultima portiune a drumului către cabană am parcurs-o  însoțiți și înconjurați  de nori, nori care ne-au absorbit cu totul, îi respirăm, îi mestecam, îi transpiram, îi simțim. A fost porțiunea din traseu când fiecare dintre noi era una cu drumul lui, cu solitudinunea lui, cu demonii lui, cu bucuriile lui. Cabana era doar la câteva minute distanță – eram în siguranță , eram bine, eram acolo unde ne doream să fim.

Cabana Omu –  austeră, simplă și sălbatică, parte parcă din stânca de care este legată, ne-a primit cu  ciorbă caldă și vin fiert. Ne-am instalat culcușurile la prici în camera mare cu sobă încălzită și am început să așteptăm ora apusului, apus la care am visat toată ziua: oare norii ne vor îngădui să zărim ceva, vom avea oare și norocul acesta?

Și am avut noroc cu carul. Orizontul a luat foc, cerul își schimba înfățișarea la câteva secunde pentru că norii nu stăteau locului, curgeau în cascade în  lumina apusului.  Știam că durează doar câteva minute și ne doream să se lungească cât mai mult aceste clipe. “Uite pentru asta sunt aici” spune Cristi V..“Cam frumos” ar fi spus un alt Cristi.  Au urmat momentele de lumină albastră de după apus când liniștea a devenit desăvârșită.

Noroc de fotografiile băieților, cuvintele mele nu pot descrie frumusețea văzduhului la asfințit în vârful muntelui. O zi perfectă!

A urmat un somn pe repede înainte, trezirea într-o cabană înghițită de văzduh – norii au pus peste noapte stăpânire peste tot și toate –  un mic dejun luat în  fugă și ne-am pus la drum spre casă. Ne-a întovărășit  o ploaie pașnică o porțiune din drum, iar Branul ne-a primit cu soare.

O poveste frumoasă în Bucegi  la început de vară se încheia aici. Aduc mulțumiri celor ce au făcut parte din poveste: lui Chiri pentru multiplele “wauuuu”, lui Oliviu pentru că și-a dorit și i-a ieșit, lui  Krisu pentru că a reușit în lupta ei, lui Mihai pentru fotografii, lui Tiby pentru cafeaua de dimineață fiartă la primus sub privirea curioasă a  unei capre negre, lui Cristi V. pentru că nu trebuie să îți faci griji pentru el, lui George pentru prezența mereu înțeleaptă, Anei E. pentru ambiție. Cât despre subsemnata, aduc mulțumiri speciale norilor care au fost pentru noi îngeri și demoni și au făcut ca povestea din Bucegi să devină  o amintire minunată.

 Credit foto Mihai Tudose

Mariana Tudor

One Reply to “Demoni și îngeri – norii de pe cerul Bucegilor 01-03 iunie 2018”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.