Trofeul Gioni Baboș și primul meu traseu nemarcat

Pe ideea să nu stau acasă încă un weekend mi-am zis „Hai să plecăm iar la munte 😀 De ce nu? Vremea e foarte frumoasă”. Împreuna cu câțiva prieteni am decis ca în acest sfârșit de săptămână să mergem la Memorialul Gioni Baboș organizat in munții Bucegi iar ca punct de întâlnire și refugiu fiind cabana Diham.

Plecăm vineri iar până se întunecă ajungem la destinatie, așa am stabilit așa am facut! Nici bine nu am ajuns la cabană că am fost primiți cu foarte multă căldură și delicatese, iar după un drum de câteva ore bune o mâncare caldă e binevenită. După masă urmează deschiderea, în care ne sunt prezentate, pe scurt, traseele turistice pe care urmează să mergem. Încă de la început noi am decis să mergem pe cel mai greu traseu… ”because why not?”. Nu am mai stat foarte mult și m-am pus să dorm, pentru că urma o zi mare în care aveam de parcurs un traseu de cel puțin 9 ore și dificultate 1B.

M-am trezit pe la ora 8 cu foarte multă dorință să fac acest traseu. Cazarea, fiind la etaj, oferea o privelişte spectaculoasă, iar învigorarea a fost cu atât mai rapidă. Echipat corespunzător și cu ceva provizii pentru traseu m-am întâlnit cu colegii cu care aveam să străbat acest minunat drum. Eram zece la număr, pentru o echipă de 10! Și am plecat, undeva pe la ora 8:45, planul fiind să urcăm pe Valea Bucșoiului până ajungem în vârf, să admiram priveliştea, să vizităm alte câteva vârfuri și să coborâm… pe undeva, în funcție de timpul rămas. Traseul a fost destul de ușor, prea ușor, până am ajuns la intrarea în Valea Bucșoiului. Unde am făcut o scurtă pauză, ne-am hidratat, am mâncat ceva pentru energie și am început să urcăm.

Am pornit cu atâta dorinţă încât nu am mai simțit creşterea în dificultate a traseului, ba chiar eram cu atât mai determinați să îl facem, atât eu cât și restul prietenilor. Primele săritori au mers foarte repede, părea că așa va fi tot traseul. Dar pe măsură ce am început să avansăm, traseul a devenit din ce în ce mai greu. Prea puțin a contat lucrul ăsta, atâta timp cât mergem cu toții și ne ajutăm între noi. Am întâlnit tot felul de obstacole și locuri de admirat: zăpadă, râuri de pietre, săritori fără prinderi prea stabile în care am fost nevoiți să folosim coarda și zone unde am fost obligați să găsim alternative, pentru că erau prea riscante. Fiecare moment a meritat din această experiență, peisajul a fost superb, am întâlnit capre negre care ne tot priveau, dar şi o grămadă de mure numai bune pentru a ne potoli pofta.

Mai cu grabă, mai încet, cu adrenalina la maximum, am ajuns și în cele din urmă la capăt. Aici am luat o pauză bine meritată, am mâncat, am admirat peisajul, am facut poze și ne-am felicitat unii pe alții. Acum urmează să vizităm vârfurile. Primul a fost Bucșoiul Mare, pe urmă am ajuns la Cabana Omu unde am facut o mica pauză (iar) și am stabilit la comun acord să ne întoarcem pe Valea Morarului, pentru a nu ne prinde noaptea pe munte.

Coborârea a fost foarte rapidă, muuult mai rapidă decât urcarea, sau poate așa ni s-a părut pentru că am ales o vale mai uşoară și ne-am obișnuit cu dificultatea. Am întâlnit flori de colţ, iar cu cât înaintam cu atât găseam mai multe. Fără să treacă prea mult și fără complicații ne-am întors la cabană, unde am fost iar întâmpinați cu mâncare caldă. În final, cu toată plimbarea noastră, am reușit să facem traseul în 11 ore.

Acum urmează culturalul; partea unde vom prezenta pe unde am umblat noi astăzi, vom cânta, vom petrece, ne vom bucura că am făcut acest traseu și că ne-am împrietenit. Am mai stat ce-am mai stat și m-am pus să dorm, nu am mai rezistat :))

A venit și ziua de duminică. Festivitatea de premiere e pe punctul să înceapă, „trebuie să ne trezim!” iar în scurt timp toți am fost în picioare și gata. Nu a fost o concurență, toți ne-am simțit foarte bine, toți am fost premiați și nimeni nu a plecat fără un zâmbet pe buze.

Dacă a meritat? Desigur! A fost un traseu fantastic pe care aș vrea să îl refac cândva, am cunoscut lume fenomenal de faină, peisaje magnifice și am facut și o gramadă de mișcare. Unii ar putea spune că e un pic cam prea dificilă, dar asta e frumusețea, ideea de a face mai mult și mai bine, de a ne lărgi orizonturile. În final am ajuns la concluzia că muntele unește oameni şi că astfel de locuri merită vizitate.

Pe data viitoare!

Tiberiu Zabara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.