„Hai să urcam pe munte pieptiș că doar ce se poate întâmpla?”

Înscrierea mea in proiectul „Hai cu noi pe munte!” a fost o alegere profund spontană. Am găsit evenimentul pe Facebook. Voiam să merg cu gaşca la munte și acum ni se oferea oportunitatea unei experiențe mai „hardcore” cu tot cu persoane avizate alături de noi. De ce nu? Și iată-ne în proiect.

Ca tânăr veșnic plictisit în micuțul nostru oraș industrial, îmi găsesc de lucru cu tot felul de proiecte și activități. Deși tind să fiu cârcotașă, deseori calitatea lor este mai mult decât dezamăgitoare. N-a fost cazul.

Pentru că de data asta oamenii din faţa mea nu vorbeau despre lucruri citite într-o carte, ci despre lucruri trăite. Și am simţit diferența cu fiecare poveste din propria experiență, cu fiecare sfat la care nici nu m-aş fi gândit și cu fiecare exerciţiu sau filmuleț.

Vârsta cursanților a fost foarte diversă. Nu spun că nu m-aş fi bucurat să fiu alături de mai multe persoane sub 18 ani, dar lucrul acesta m-a deranjat mult mai puțin decât mă așteptam. Oameni faini. Oameni frumoși. Oameni cu simţul umorului. Atât cursanții, cât și membrii clubului.

La sfârșitul fiecărui curs primeam formulare de feedback. Mereu mă simţeam ca și cum ar fi trebuit să caut nod în papură ca să le spun cum să îmbunătățească prezentările, pentru că deja mi se păreau superioare altor materiale deja văzute. Dar oamenii vor să crească. Și am apreciat.

Iată-ne, în sfârșit, în ziua aplicației din Măcin. Am fost profund recunoscătoare disponibilitatii echipei. Nu am putut fi prezentă la îmbarcarea pe Bac, am ajuns mult mai târziu în munți, iar ei s-au oferit să mă preia de la poale și să mă ducă la tabară. Puteau foarte bine să îmi refuze experiența. Dar s-au dovedit săritori și mai implicați decât mă așteptam.

Consider că trebuie să îți alegi cu grijă primele experiențe de orice gen. Pentru că acestea sunt cele cu care le vei compara în continuare pe toate celelalte. Iar eu ma bucur nespus că am ales să dorm la cort cu albatroșii. Totul s-a făcut ca la carte. Program bine stabilit, vigilenţă maximă și atenție pentru detalii, experiențe inedite. A înghețat viața în mine în cort în noaptea aceea, adevărat. Mi-a fost rău toată ziua următoare, la fel de adevărat. Dar acum, privind retrospectiv, nu pot să-mi amintesc decât Cârnații-surpriză prăjiți la focul de tabară, maratonul de poante nocturne, țestoasele și florile superbe, nederanjate de urban, oamenii voioși, jocul de-a „Hai să urcam pe munte pieptiș că doar ce se poate întâmpla?” pe care am ținut să mi-l asum până la capăt, escaladarea stâncii și cum toți ceilalți mă încurajau de jos. Nu cred că ar fi foarte multe de îmbunătățit la „Hai cu noi pe munte!”. Vă invit însă să nu mă credeți pe cuvânt. Înscrieți-vă și trăiți pe pielea voastră, căci merită!

Maria Strînbei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.