Botezul Măcinului pentru clujeni

Mari, de la Cluj, ne spune cum a vazut ea Măcinul

De când am cunoscut-o pe Adina ne-am propus să facem o excursie în Măcin. A trecut ceva vreme, dar am ales parcă weekendul perfect pentru aceasta. Așa că, cu ajutorul Adinei și a membrilor Clubului Montan Albatros Galați, am pornit înspre „Poveștile Macinului”, într-o seară de vineri, pe 28 aprilie, împreună cu prietenii munţomani: Oana, Crina, Gabi, Răzvan (Pogo) și bineînțeles Adina.  Am întregit echipa la Brașov cu încă 2 munțomani – fotografi: Oana și Chiri.

După 9 ore de drum, o masă copioasă în Galați la mama Adinei și 2 ore de somn (veghe), am pornit nerăbdători spre Munții Măcin. În timp ce pluteam cu bacul pe Dunăre, mă întrebam de ce e așa minunat Măcinul: cel mai mare vârf are 467 m. O nimica toată parcă, față de celelalte vârfuri pe care le-am cucerit impreună, dar aveam să aflu că până ajungi în vârf mergi pe verticală iar minunățiile locului îți tăie respirația.

Am intrat pe traseu de la poalele satului Greci. Ne-am luat fiecare rucsacele în spate uitându-ne mirați unii la alții și parcă întrebându-ne „ce nu mi-am luat” sau”ce am luat prea mult”. Zona era destul de animată având în vedere weekendul prelungit și vremea frumoasă de afară. Am început urcarea înspre tabără și incă de la început ne-a întâmpinat țestoasa de Dobrogea, amintindu-ne că ne aflăm pe teritoriul lor. Continuăm urcarea, soarele pare tot mai dogoritor și după o oră de urcat o zărim tolănită pe o piatră, aproape de izvor, pe Mariana de la Albatros, așteptându-ne. Ne răcorim la izvor, apa rece parcă ne trezește toate simțurile, și ne indreptăm spre tabără. După un plan de amplasament al Oanei, montăm cortul în locul unde vom dormi următoarele 2 nopți. La tabără ne-au întâmpinat Tiby,  președintele clubului Albatros, precum și alți membrii. După-amiază am învățat pentru prima dată folosirea busolei în proba de orientare pregătită foarte în detaliu de Armand.

Fiecare seară s-a încheiat cu cântece de munte cântate în cor și acompaniate de chitară. Să nu uităm nici mâncărurile delicioase: ciorba acră a Dianei care s-a ocupat și de organizarea acestei minunate ediții a „Poveștilor Măcinului”, fasolea Marianei Gafton – mama lui Rareş și gulașul băieților de la Iacomi Piatra Neamț.

După un somn așteptat, a două zi am pornit pe traseul pregătit în detaliu de Tiby. Am trecut pe langă izvor și apoi am intrat în pădurea cu o vegetație bogată ce-ți crea o imagine de poveste. Nu puteau lipsi nici pozele, oprindu-ne de câteva ori pentru a lua cu noi o amintire din acel loc minunat. Ne-am strecurat apoi pe porțiunea cu stânci și flori multicolore, făcând un popas pentru o mică gustare pe unul din vârful Tăpşanu. De acolo Tiby a început să ne descrie împrejurimile. Peisajul era cuprinzător și puteam vedea câmpiile din Insula Mare a Brăilei, Dunărea Veche, orașele Măcin, Brăila și Galați. Tot aici am aflat și legenda”Pietrei fetei”, stâncă care separă parcă Brăila de Măcin, dar trebuie să veniți aici că să o aflați.

Am repornit la drum, intrând din nou prin pădurea înverzită, întâmpinându-ne iar o țestoasă și după ce am urcat printr-o poiană de bujori, din păcate doar îmbobociți, am ajuns pe cel mai înalt vârf al Măcinului: Vf. Ţuţuiatu, de unde ne aștepta un alt peisaj mirific: o vedere spre satul Greci, spre Măcin, vârfurile din jur și spre Câmpie. Chiar că nu-ți mai venea să pleci de acolo.

Luni dimineață, în timp ce ne strângeam corturile, deja ne gândeam la următoarea expediție în zonă, și sper să se întâmple cât mai repede. A fost o tură splendidă în inima munților Măcin, așa cum o spun și pietrele.

 

Mulțumesc Adinei și clubului Albatros.

Sunteți minunați.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.