Bucuriile Zăpezii 2017 – file de jurnal

Înainte să plec cu trenul la Izvoru Mureșului, l-am sunat pe nea Costică și l-am întrebat cât de departe e gara de complexul sportiv, dar dânsul, fiind pus pe șotii, mi-a zis că am vreo 5 ore de mers. Acum mă gândeam: „Wow, ce tare. Și am ditamai rucsacul în spate și o să mor pe traseu. Și o să mă găsească albatroșii, sub zăpadă, și o să cânte: <Că a fost, odată, Alina…>” Deja mă împăcasem cu ideea, când râsul zgomotos al lui nea Costică m-a trezit la realitate: ” Doar râd de tine, fato! Gara e doar la câţiva metri distanţă, faţă de complex și oricum o să te aștept acolo.”

Și s-a ţinut de cuvânt. Iar eu am ajuns la Izvoru Mureșului, teafără și nevătămată, am rezervat parterul vilei Crișan pentru Albatros, am luat cheile de la toate camerele și am plecat la bar. Nea Nicușor, Gabi și Puiu de la Iacomi erau deja acolo și până să vină toţi albatroșii, am cântat cu ei.

A doua zi, mi-am luat schiurile pe care le-am închiriat cu o zi înainte, și am plecat pe pârtie. De îndată ce am ajuns acolo, mi-am pus schiurile în picioare (menţionez că nu mai schiasem niciodată înainte) și m-am dus ca o adevărată „profesionistă”, în fund. Apoi am încercat să urc cu teleskiul, dar a fost un eșec total. În cele din urmă, am urcat pe jos ca o tristă, cu „ghipsurile” în picioare și m-am încălţat înapoi în bocanci, autoconsolându-mă: ” Ei asta e. Schiatul nu e de mine.” Dar, din păcate, autoconsolarea nu prea merge pe pârtie, deoarece e prea multă acţiune acolo! Oameni care se dau întruna cu schiurile și cu placa, unul mai bun ca altul, oameni nebuni dom’le! Nu mai spun de Gogoașă, care se dădea cu placa și râdea de mine că nu sunt în stare să schiez.

La un moment dat, am plecat cu toţii de pe pârtie, la un vinuț. Chiri și-a luat un pahar de vin alb fiert și mi-a dat și mie să gust. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine după aceea, nu știu ce fel de vin era, dar am simţit cum capăt puteri supraomenești. Poate că lui Popeye îi trebuia o conservă întreagă de spanac ca să devină foarte puternic, pe când mie, mi-a trebuit doar o gură de vin fiert. M-am întors pe pârtie, mi-am pus din nou schiurile și  am început să schiez, m-am urcat și cu teleskiul și mi-am dat seama că chiar îmi place și că ar fi cazul să mă dau în spectacol. Păi era un șanţ pe care tot îl ocoleam, dar mi-am zis: ” De ce să nu-l sar?” Și da, schiurile au sărit peste, dar eu am sărit direct în șanţ. Dar asta nu m-a oprit, căci am mai schiat și printre copaci și m-am oprit abia când chiar nu-mi mai simțeam picioarele.

Seara a fost culturalul, iar noi, albatroșii, am reușit să inventăm o scenetă, înainte cu 10 minute de a începe concursul. Dar chiar a ieșit bine și ce a fost mai important, ne-am distrat pe cinste!

A doua zi a fost premiera, după care m-am întors pe pârtie, unde am schiat până era să pierd trenul spre casă.

Menționez că am închiriat schiurile, doar pentru că m-a obligat Armand. Și încă o data, albatroșii m-au ajutat să-mi înfrunt temerile. Asta mă enervează cel mai mult la ei. A, da și Gogoașă care râdea de mine, a rămas impresionat de giumbușlucurile mele de pe pârtie și m-a invitat în oraș. Tare năzdrăvan mai e Gogoașă!

Alina Miron

16722704_1792717374311025_8572535389616724486_o 16797551_1792715350977894_5759922711986283426_o 16804022_1792718177644278_6853675872555766852_o
16804088_1792716960977733_7039260068771796594_o 16804221_1792717580977671_2764556009594211784_o 16804327_1792717884310974_2043032220022762169_o 16804392_1792716634311099_6870191460387775339_o
16835889_1792716317644464_3700336635076026280_o 16836173_1792717310977698_4180221190502336309_o 16836334_1792716817644414_2074979292377277301_o

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.