Marea Înzăpezeală din 2017 cu Albatrosul călător

Voi, munţilor mândri, moşnegi cununaţi / Cu stelele bolţii albastre, / În leagănul vostru de codri şi stânci / Dorm toate poveştile noastre. / Alături de şoimii cu ochii aprinşi, / Din tainica voastră dumbravă, / Se-nalţă-ndrăzneţe-n lumina din cer / Şi visele noastre de slavă.” (În munți – Octavian Goga)

Se spune că fiecare lucru vine la timpul lui şi că întotdeauna întâlnirile dintre oameni nu sunt întâmplătoare. Pentru mine… candva… a fost un timp cu munţi. Viaţa te fură, te aruncă în cotidian şi te face săţi laşi în urmă potecile ce te duc către libertate. tre ceea ce eşti tu de fapt. Acum a revenit în viaţa mea, cu bucurie, sfială şi dor, timpul meu cu munţi.

Acum 10 ani vorbeam cu Petruţa Moisi despre viaţa şi educaţia copiilor. Om minunat şi plin de viaţă! Nu am vorbit atunci despre ’’Albatros’’ şi nu am avut habar de faptul că dumneaei a fost printre membrii fondatori ai clubului. Ne-am reîntalnit la un festival de film şi ne-am îmbrăţişat. După îmbrăţişare i-am mărturisit că am fost cu albatroşii în Munţii Măcinului şi în Cheile Tişiţei.

Sunt oameni din acest grup (GAŞCĂ!:))) care mi-au plăcut, m-au impresionat şi m-au făcut să perseverez şi să rămân. Începutul e greu întotdeauna şi copleşitor! Iar Marea Înzapezeala mi-a arătat că îmi pot găsi şi eu un loc în grup. Un loc mic, mic şi zburdalnic! Căci Albatrosul este o punte organizată şi veselă către ceea ce am lăsat acum ceva ani în munți. M-am emoționat (că așa sunt eu!!) în fața membrilor cu vechime, gândidu-mă ce fain este să nu renunți la ce iubești!

Prima întalnire din an a albatroşilor m-a dus în Parcul Naţional Piatra Craiului Cheile Zărneştilor. Am ajuns vineri seara, destul de târziu, şi am participat la o cântare care mi-a bucurat inima. Deşi nu cunosc încă toată gaşca am fost primită cu drag şi cu braţe larg deschise. Mariana reuşeşte mereu, cu un zâmbet şi o privire, să mă cheme lângă ea şi astfel, uşurel, mă apuc de cântat. Fiind foarte matinală am avut ocazia să-mi beau cafeaua cu Nea’ Ilie şi să ascult poveşti despre munţomani şi despre istoria albatroşilor. Şi uite aşa, uşurel, începe să-mi fie mai drag de Albatros.

Încet, încet albatroșii se trezesc sâmbătă dimineaţă şi forfota îmi instalează emoțiile în suflet. Dorul de munte e așa de jucăuș că te face să-ţi pierzi răbdarea! Echipați și plini de energie am pornit. A fost o tură frumoasă, uşoară şi plină de zâmbete. Bulgăreala de pe traseu a fost un deliciu! Chiote și zarvă!

Am avut emoţii mari înainte de a pleca în tură. Mă tot gândeam dacă sunt echipată corespunzător şi dacă zăpada mi-a rămas prietenă. Totul a fost ca întro poveste! Peisajul care m-a cucerit în multe veri acum, în plină iarnă, m-a lăsat fără cuvinte.

Şedinta albatroșilor m-a făcut să prind curaj şi să-mi doresc să particip la cât mai multe ture, dar și să încerc să mă implic în realizarea unor proiecte. S-a discutat despre realizarile din anul 2016 și s-au stabilit obiectivele pentru 2017. Am scris fiecare ce dorim să realizam în Albatros, în noul an, și am pus gândul întrun plic ce-l vom deschide la prima ședință din 2018.

M-am întors la Galaţi mai veselă şi mai zburdalnică, cu dorinţa de a participa la următoarea tură şi de a investi în echipament. Deci… de acum începe distracţia! Sper să rezist mulți ani pe poteci și… să nu vă supăr dacă râd prea zgomotos!

Gianina Andrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.