Femeile iubesc diamantele :)

Mariana Tudor

22-24 ianuarie 2016  – Munţii Ciucaş

Dacă mi-ar fi spus cineva acum vreo 10 ani că o să iubesc muntele iarna aş fi spus că este nebun.  Mie îmi este frig, îmi îngheaţă picioarele şi mâinele, nu vreau frig – nu şi nu. Eu, cea căreia i-au degerat puţintel degetele la picioare în adolescenţă aşteptând tramvaiul să ajung să îmi doresc  iar şi iar pe munte iarna?  Asta este din seria – niciodată să nu spui niciodată 🙂 . Ca orice poveste de dragoste, a început pe nevăzute, nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat. Iar acum trebuie să mă supun atracţiei lui fatale – domniei sale muntele pe iarnă.

Deşi  anul era  la început, abia ce ne întorsesem din Ceahlău şi ne pregăteam să mergem în Piatra Mare gândul îmi zboară la Ciucaş  şi la a lui creastă Zăganu- Gropşoarele  de care îmi era  dor şi pe care nu reuşisem să o ducem la final pe motiv de viscol la începutul lui decembrie  anul trecut. Şi mai am şi bocanci noi, şi sunt aşa de frumoşiiiii 🙂 . Este musai să îi testez. Doritori de iarnă, zăpadă şi de farmecul Căsuţei din Poveşti s-au găsit destui.  Nu am băgat în seamă codul galben de ger şi nici faptul că o să ajungem după miezul nopţii şi am pornit vineri seară la drum, care din Galaţi, care de pe la Cluj.

După cum spunea Corina  doar drumul până la refugiu, drum ce l-am urmat prin zăpada luminată de luna plină ar fi meritat să venim până aici. Înghesuiala plăcută de la căsuţă, căldura şi  ursuleţii înecaţi în vodcă (La mulţi ani Adina!! ) care ne-au făcut rapid oasele de plastilină, chitara ce tot voia să ne spună poveştile ei până târziu în noapte ne-au condus către somn pe la 3 de dimineaţă. O parte din începători au fost sacrificaţi şi au dormit în cuptorul din podul căsuţei  (Adelei i-a plăcut însă ).

Am făcut 2 echipe – cea care urma să meargă pe creastă şi cea care urma să facă o drumeţie până  la cabana  Ciucaş.

M-am trezit cu emoţie sâmbătă de dimineaţă. Oare cum va fi vremea? Vom reuşi să urcăm în creastă? Eiiiii … vremea părea perfectă … noi – echipa de patru formată din George, Cristi, Tiby şi  subsemnata – am fost punctuali şi puţin după 9 am plecat la drum.  Am pornit de la Cabana Muntele Roşu pe triunghi roşu până „La Răscruce” şi am continuat pe cruce roşie traseul Culmea Gropşoarele – Zăganu – Culmea Buzaianu – Cheia.  Din Cheia am urcat înapoi pe dungă galbenă  până la Cabana Muntele Roşu.

 

IMG_0442

 

Cum a fost pe munte? Păi staţi să va spun, pe munte a fost despre diamante 🙂 . Zapada bătută bine de ger şi de vânturile puternice a fost  transformată de soare  într-un covor dantelat de lumină. O pudră de zăpadă  strălucitoare ne-a încântat privirile toată ziua. Iar ochii mei, ei ochii mei aveau şi ei  sclipiri de diamante de la atât de multă bucurie.

 

IMG_0454

 

Entuziasm am avut însă cu toţii, bocanci noi am avut (mai ales eu 🙂 ),  ger am primit,  vântul a lipsit cu desăvârşire de la întâlnirea cu noi, o lumină extraordinară ne-a însoţit permanent,  efortul era la fiecare pas răsplătit cu mici bucurii:  vederea spectaculoasă spre Vf. Ciucaş si cabana cu acelaşi nume, brazii ce au fost prefăcuţi de zăpadă, vânt şi ger în albe statui marmorate, porţiunea în care am înotat prin zăpadă şi am ras în hohote, am tot stat la pozat (mulţumesc  Cristi), sandwichurile  îngheţate bocnă,  căzăturile care de care mai spectaculoase şi mai acrobatice, care cu şurub, care cu câte un tulup (toţi am reuşit din astea ),  puii de câini (lupişorii le-am spus noi)  întâlniţi la coborâre, prânzul delicios luat sus pe munte la restauranul de 1000 de diamante,  şi berea de la Cabana Muntele Roşu … bine băieţi m-aţi convins,  vă fac cinste cu bere … brună să fie pentru tine Tiby,  Ursus nu a fost  pentru tine Cristi (poate data viitoare), dar merge şi o Silva blondă … George chiar dacă nu ai cerut a fost şi pentru tine  o bere.  Mulţumesc pentru companie băieţi.

 

IMG_0473

 

IMG_0528

 

IMG_0508

 

Maşina providenţială care ne-a salvat pe drumul pe DN – cea mai plictisitoare parte a traseului este şi ea parte a poveştii.  Mulţumim omule bun care ai apărut la momentul potrivit ca răspuns la o dorinţă nesperată a noastră .

Ne întoarcem la căsuţa, eu mai mult împinsă (Silva brună mi-a făcut picioarele mult prea moi pentru ultima pantă ).

„Nu mai baga pe foc Fane – te rugăm frumos”. Dar Fane urmează o anume rânduială de la care este imposibil să îl deviezi. Dar noi rezistăm pe baricade în lupta cu căldura pe ici pe colo sufocantă, asta în plin cod galben de ger. Ultima seară a fost despre foamea de muzică şi de prieteni, chitara a fost vrăjită de băieţi până târziu în noapte (da, Tiby cred că e normal să vă doară buricile de la degete … aţi cântat 5 ore).

De dimineaţă cu ce  credeţi că mă trezesc în cap? Salaaaaată.  Eram foarte flămandă (cunoscătorii ştiu despre ce vorbesc 🙂 ).  Am reuşit să salvăm legumele de la îngheţ şi am „construit” o salată mareeeee şi gustoasă (rucola a dat savoare spre supărarea lui Mihai, iar avocado-ul i-a adus lui Bogdan aminte de bunica 🙂 ) .

Bagajele, ordine în căsuţa, fotografia tradiţională de final, lipa lipa până la maşini, pupături cu fetele de la Cluj, tristeţea melancolică de final şi drumul parcă nu prea lung spre casă … cam asta a fost ultima zi.

 

???????????????

 

Mulţumesc  Ciucaş – munte drag pentru diamantele oferite.  Acum am înţeles de ce iubesc femeile diamantele 🙂 .  Cele primite de mine au fost aparent efemere, dar au o cutiuţă la mine în suflet unde le voi păstra pentru mult timp.

 

IMG_0485

 

P.S. Mulţumim Fane pentru cadou! Ne obligă să ne ţinem o promisune către noi – aceea de a ne construi şi noi o căsuţă.

Data viitoare vom găti şi peştele Fane 🙂 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.