Nu-i BAI! Tură de Baiului – 24-25 octombrie


Articole / marți, noiembrie 10th, 2015

Săptămâna trecută am reuşit, după o lună în care am admirat munţii de la poale prin geamul maşinii, să mă regăsesc cu natura. Am acumulat mult stres şi multă oboseală şi vroiam cu tot dinadinsul să ma refugiez în culorile de toamnă; muntele fiind cel mai la îndemână instrument să mă deconectez.

DSC_4903

 

Mi-a fost dor de munte, de oamenii de acolo şi  de momentul ăla în care eşti doar tu cu gândurile tale; îmi place să privesc acelaşi tablou ca cei cu care urc şi să văd lucruri diferite; îmi place să înjur fiecare pas la coborâre şi să răsuflu greu la urcuş. Ador momentul când se termină pădurea şi ies pe creastă… dar cel mai mult ador clipa când las totul în urmă, oraşul nu mai există, telefonul nu mai are semnal, dispare foamea, setea, frigul, dorul, durerea, frica şi eu sunt liber.

DSC_3852

De aia am ales să urc pe munte; sâmbătă plecăm cu noaptea în cap, aşa că am fost foarte puţini dispuşi să ne gândim la Baiului cu plecare de sâmbătă la 5 dimieaţa. Aveam planuri mari – urcuş din Sinaia pe Piciorul Câinelui, creasta până pe Baiul Mare şi coborâre fie pe Zamora spre Poiana Ţapului, fie, dacă ne mişcăm bine, pe pârtia de la Azuga. Traseu simplu, molcom; cu vreo 900 de metri diferenţa de nivel; uşor, de antrenament – accentul era să ne simţim bine, să ne bucurăm de toamnă şi să fim împreună.

DSC_3779

Am plecat din Galaţi la 5:15 – Tiby, Mariana şi George, urmând să ne întâlnim în gara din Sinaia cu Chiri şi Oana. Drumul până la Sinaia a fost fain, glume, poveşti, muzică – telefoane, planuri – aşa că a trecut repede timpul. Ne-am parcat maşina la Sinaia şi ne-am întâlnit cu albatroşii rătăciţi prin Braşov – Chiri şi Oana – cei care îngheţau de ceva vreme prin zonă. Vremea se anunţa faină, deşi norii se mişcau cam repede şi crestele erau cuprinse de nişte balauri gri; am sperat ca vine Măria Sa Soarele şi ne salvează de ei şi am plecat la drum.

DSC_3876
De la Gara din Sinaia am plecat spre sud, iar la prima intersecţie am întâlnit un marcaj Punct Albastru (PA); marcajul este uimitor de bine făcut, proaspăt – şi spre creastă şi la vale – astfel că se poate face traseul în ambele direcţii. Am urcat până la Cabana Piscul Câinelui şi am continuat urcuşul – aici începe partea grea. După vreo oră ne apropiam de creastă – simţeam frigul şi vântul – ceva nu e în regulă! am ieşit din pădure şi am dat de primul peisaj de toamnă văzut de sus – extraordinare privelişte. Soarele cald ne-a îmbiat la o masă cu ce are fiecare prin traistă, urmând să mai mâncăm o data mai sus – speram pe lângă Baiul Mare.

DSC_4989
Pozarii s-au apucat de ce stiu ei mai bine – aveau cu ce se delecta; eu tot studiam ciuperci şi ma tot întrebam de care sunt. Concluzia e că trebuie să îmi iau un atlas de ciuperci că aşa nu se mai poate. Însă nu-i bai!

După masă şi pauză am purces la drum, vântul începe să sufle cam tare şi astfel am realizat că dacă facem o medie suntem echipaţi aproape bine; problema cu statisticile e că dacă ai o găleată cu apă fiartă şi una cu gheaţă, statistic ai apă călduţă; aşa şi cu echipamentul nostru. Unii pregătiţi de iarnă, alţii de o toamnă blândă. Am reorganizat echipamentul – Ia fesul meu, dă mie mănuşile, ţine bandana asta… Am tras gluga pe cap şi am mers mai sus. Nu-i bai, poate se ridică norii!

DSC_3906
Drept să vă spun, mă dau eu cocoş, dar mi-au îngheţat puţin penele… Am urcat, însă mergeam un pic mai încet decât plănuisem pentru că vântul bătea din faţă – cât de tare, nu ştim, cert e că am dezbătut asta şi ne-am dat seama că nu ne pricepem şi mai bine o lăsăm baltă. Nu-i bai! am zis noi, căutăm acasă pe net şi comparăm cu discuţia care suna ca între doi moşi surzi; vântul şuiera de numa-numa n-o zburat fetele de pe creastă.
În marea ascensiune spre vf. Drăgan (1600-1700 de metri, de unde l-am salutat pe nea’ Ilie) am dat de gheaţa care se forma de la vânt pe ierburi. A fost momentul de prăbuşire al moralului şi al chefului de urcat; cu ceva scrâşnete din dinţi am decis să ne întoarcem.

DSC_3953

DSC_3944
Renunţăm la tură şi om face-o noi când o fi mai fain. Nu-i bai! Cum sa nu fie!! E BAI…ULUI!
Am coborât încet, cu hai, poate-poate! – şi am revenit la masa noastră de pe Piciorul Câinelui. Ne-am gândit la denumirea acelui picior de munte şi am observat că pe hartă arată ca o capră – nu un câine… Cred că au greşit cei care au făcut harta!
Au mai dat pozarii cu aparatul şi am tăiat-o la vale că îngheţasem niţel cam mult. Destinaţia: Braşov – acolo am stat peste noapte la Chiri şi Oana.
Dar nu ne oprim aici – ne ospătează gazdele cu friptură, băutură, suficientă cât să pornim altă dezbatere; nu! nu e tot despre vânturi 🙂 ci este despre ciuperci; am cules cu George vreo 2 kile de ciuperci şi nu ştiam dacă să mâncăm sau nu, şi acum stau cu ele în frigider şi nu reuşesc să îmi fac curajul să le încerc.

DSC_3865
Noi aveam planuri să mergem la Lucian de la CaleNdar la concert – că de! în Braşov e cu cântece de munte. A fost super – cu ocazia asta să îi transmitem mulţumiri pentru urarea de pe cartea lui (Un mănunchi de versuri în dar pentru Albatros!): Mulţumim, Lucian! Îmi era dor de o cântare – eram necântat de mai bine de o lună!
De final, câteva vorbe…
pt. George: omule, mai opreşte-te din vorbit! Vorbeşti cam mult!
pt. Mariana: în Ardeal, mai tango la vorbă!
pt. Oana: scuze dacă am speriat pe cineva.
pt. Chiri: Au, genunchii! Bine-ai venit în club!

 

Cer senin şi oameni însoriţi!
Tiby

 

DSC_5007

DSC_3931

DSC_3966

DSC_5065

DSC_5092

DSC_5096

DSC_4016

DSC_4025

DSC_4041

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.