Varful Păpuşa – Cabana Cuca

Dată: 21-23 noiembrie
Locaţie: Masivul Iezer-Păpuşa
Acces maşină: Până la Cabana Voina (983 m)
Cazare: Cabana Cuca
Traseu: Cabana Cuca (1210 m)- Vf. Păpuşa (2391 m). Retur condiţionat de vreme.
Timp estimat traseu: 8 h
Obiective vizate: Vf. Păpuşa (sâmbătă), Lacul Râuşor (duminică – la întoarcere).

 

Când dorul de ducă nu îți mai dă liniște, când ți-ai propus și data plecării, tot ce îți rămâne de făcut e să cauți acel loc pe care să îl simți că te cheamă. A fost prima tură organizată de mine, cu emoții și stângăcii, dar cu entuziasm și determinarea de a o face poate cea mai memorabilă din an. Aveam să plecăm spre Masivul Iezer-Păpușa pentru a ne bucura ochii de Albatroși cu privileștile de pe Vârful Păpușa.

Cu două ore înainte de plecare, pe lângă emoțiile primului test în club, ploaia înghețată și frigul din Galați îmi testau limitele optimismului, dar vorbind cu cabanierul, acesta m-a liniștit spunâdu-mi că ne așteaptă o vreme frumoasă de toamnă. Grupul de opt ce a plecat din Galați a fost completat în Buzău de Geanina și astfel, prin ploaie și ceață, ghidați de prognozele lui Indie, înaintam furtunos spre munți.

Am ajuns după miezul nopții la Cabana Voina, locul unde mașinile rămâneau cuminți să ne aștepte sub cerul senin. Aveam în față un urcuș de aproape o oră și jumătate, ajutați și de cei doi ghizi patrupezi apăruți de nu știu unde parcă să ne facă drumul mai cu zâmbet și voie bună. Cel alb și cel negru, ghizii noștri tăcuți ne așteptau cu răbdare arătându-ne în noapte drumul spre locul acela cald după care fiecare din noi tânjea, cabana Cuca.

2 1

Era deja ora două când am ajuns… oboseala nu ne-a mai lăsat energia pentru cântec în acea noapte cu atât mai mult cu cât dimineața trebuia să ne trezim devreme, drumeția propusă fiind una destul de solicitantă. Ne-am trezit cu toții la șapte, am luat micul dejun și un pic după ora nouă cei nouă Albatroși erau gata să își ia zborul spre vârf. După ce au fost răsplătiți cu mâncare, cei doi blănoși s-au decis să ne conducă și de această dată pe traseu, coordonați fiind de cățelușa cabanei. Ne întâmpina o dimineață cu cer senin, cu un vânt abia adiat ce parcă anunța vremea minunată de peste zi.

Am parcurs prima oră pe marcaj Banda Albastră, traseul fiind prin pădure, acolo unde simți cum vibrează pământul sub bocanc și știi că în sfârșit ai ajuns unde trebuie. Muntele ne oferă libertatea și liniștea de care sufletul are nevoie și mare ne-a fost bucuria când am ieșit la luminiș. Aici, după ce am șerpuit printre brazii înalți, ni s-a dezvăluit un peisaj de poveste în care și-au făcut apariția primele petice de zăpadă, iar crestele înverzite se mândreau cu haina lor albă în timp ce cascadele de nori pufoși se jucau printre vârfuri. Acestă frumusețe din jur era îmbrăcată într-o liniște profundă și în acea căldură blândă a soarelui de toamnă târzie.

3

Lăsând în urmă pădurea suntem absorbiți de tabloul de basm așternut în fața noastră și unde în ciuda marcajelor mai rare, culmile înierbate ne ofereau posibilitatea de orientare ușoară. Crestele masivului se lăsau descoperite una câte una, ieșind de sub nori, iar noi nu reușeam să facem prea mulți pași fără să ne oprim în admirația acestor peisaje minunate. Ceața apărută și ea parcă să dea un contrast acestei zile plină de lumină, făcea ca urcușul nostru să fie mai ușor nelasând vederii dealurile ce se înșirau sub tălpile noastre unul după altul. Ajunși în Șaua Grădișteanu (1975 m) ceața a făcut o reverență și a lăsat descoperită la orizont prima mare alpină văzută de către mine. Am imortalizat rapid acest spectacol completat și cu imaginea releului de pe Vârful Coștila și apoi după zeci de poze ne-am continuat urcușul pe Bandă Roșie.

5

4

6

Pe nesimțite, scrânșnetul zăpezii de sub tălpile noastre a luat locul sunetului înfundat al ierbii apăsate. Ca orice înțelept al muntelui, câinii ne însoțeau călcând pe urmele noastre, iar noi reușeam să ne păstrăm ritmul chiar dacă urcușul ne era îngreunat de ceață, zăpadă și marcajul din ce în ce mai rar. Nu am zăbovit prea mult nici atunci când coama Pietrei Craiului s-a arătat într-un gol de nori, căci știam că foarte curând vom ajunge în vârf. E atât de intensă și vie acea bucurie simțită când prin ceața densă se întrezărește stâlpul de marcaj care spune că în sfârșit ai să pășești pe punctul cel mai înalt al aventurii. Am făcut poze de grup, răsfățați fiind de cei trei fotografi și de seninul care parcă ne lăsase să intrăm într-o galerie de 360 de grade în care puteam admira spectacolul luminii, munților și a mării alpine.

7

8  9

Au intrat în peisaj și Făgărașii, crestele Iezerului se jucau parcă de-a v-ați ascunselea printre nori, iar noi nu sțiam cui să mulțumim pentru această simfonie de stări. Am luat prânzul la aproape 2400 m, la o masă albă de zăpadă ce strălucea sub razele soarelui, raze ce ne încălzeau trupurile în timp ce schimbam impresii despre traseu. Știam că ce era mai greu trecuse și că ne încadrasem în timpul estimat astfel că fiecare dintre noi făcuse uitată oboseala și efortul susținut în fața superlativului naturii.

10

11Cu bateriile încărcate, ne facem curaj să pornim la drum pentru coborârea prin ceața ce pusese stăpânire pe munte. Marcajul nu mai putea fi urmărit și, ca niște indieni veritabili, ne-am ghidat după urmele noastre lăsate în zăpadă. Chiar dacă oboseala se instalase și începusem să alunecăm destul de des, dorința de a ajunge la cabana călduroasă ne impunea un ritm alert pe care am reușit să îl susținem până când ne-am văzut ajunși.

La cabană ne-am delectat cu o ciorbă făcută de noi, cu prăjitura mamei care devine o tradiție de acum și cu un ceai iute de ghimbir cât să ne încălzim un pic. Chitara ne-a încântat până aproape de somn. Aș vrea să spun că am adormit târziu în noapte, dar fiind ajunși la ora 5 la cabană, deja eram cu toții frânți pe la orele 9-10. Numai bine că atunci când noi ne pregăteam de culcare, cei dragi nouă erau zgâlțâiți de un cutremur serios. Dar noi nu aveam să știm asta decât pe drumul spre casă când am ajuns într-o zonă cu semnal GSM.

12

Din păcate, Barajul Râușor pe care doream să îl vedem în lumina zilei, era acum ascuns ochilor noștri de cortina grea a ceții. Sufletul era deja plin de bucurie și nu aveam cum să plecăm dezamăgiți, natura o accepți și o respecți chiar și atunci când se înverșunează să se arate. Ne aștepta drumul lung spre casă având atâta timp să rememorăm frumusețile la care am fost martori.

Acum rămâne promisiunea întoarcerii, dar ca obiectiv pentru vara ce urmează va fi cucerirea Vârfului Iezer. Gândind în retrospectivă, am avut multe de învățat din această experiență: cum să alegi un traseu în funcție de perioada anului și de componența grupului; cât de important este să te documentezi asupra traseului, marcajelor, dificultății și timpul de parcurgere; cât de repede se poate schimba vremea în vârf de munte și cât de important e să cântărești bine situația pentru a nu pune în pericol atât coechipierii cât și pe tine. Așadar, cu siguranță voi avea grijă să nu îmi mai scape anumite detalii pentru data viitoare… pentru că va fi o dată viitoare! Vă las cu o poză ce surprinde un moment de relaxare și voie bună. Pe curând!

Corina I.

13

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.