Potecile Ascunse ediția a II-a bis

Trofeul Potecile Ascunse Ediția a II-a bis

5-7 septembrie 2014

Munţii Măcinului, Izvorul “La talianu’ ”

ATEC ALBATROS GALAȚI

Și anii trec și verile se duc și așa se apropie și ultima ediție a II-a de rătăcire după Potecile Ascunse. Anul acesta “măcinașii” vă invită la ediția a II-a bis a Potecilor Ascunse din Munții Măcinului, pentru puțină distracție, povești, și să învățăm. Da, ați auzit bine! Anul acesta o să și învățam măcar o fărâmă despre ce înseamnă să ne cățărăm pe stâncă. E adevarat că am avut cu toții acea copilărie în care să ne cățărăm prin copaci, pe blocuri, să ne dăm cu sania de pe casă, dar anul acesta vom învăța câte ceva nou. Dacă sunteți curioși vă așteptăm.

Așa suna invitația… și cred că am fost destul de curioși din moment ce ne-am adunat peste 30 de suflete să ajungem sus la La talianu’. Și dacă te numeri printre aceștia înseamnă că ai aripi de albatros, ieșirea fiind organizată pentru cei de-ai casei. Acum că am onorat invitația din diverse motive cum ar fi promisiunea de aventură, respectarea tradiției, lipsa de activitate între patru pereți sau am fost luați pe sus de membrii familiei… nu mai contează. Toți au venit cu o bucată mai mică sau mai mare de voie bună în suflet și în zâmbet. Și sincer s-a simțit asta pe tot parcursul ieșirii.

10678170_765236860206222_57928277_o

Așadar, ca orice ieșire în Munții Măcinului, am plecat de vineri seara după terminarea programului fiecăruia. Ca orice salariat, vineri numeri orele și mai ales atunci când știi că te așteaptă răcoarea serii, sunetul greierilor, focul cu chitară, cântec și prieteni și cerul… cerul înstelat cum numai departe de oraș poți să îl vezi… Cu rucsacul în spate te îndrepți spre bac. Unii dintre noi, nu zic cine, au darul de a ajunge fix la timp și nu de a întârzia cum văd alții lucrurile. Nu întârzii până nu pleacă bacul! Zic eu. 😀 Curiozitatea serii eram noi care aranjăm un puzzle 3D cu toate bagajele: rucsacuri, saci de dormit, izoprene, scaune și… și trofeul… cel mai greu dintre toate.

Acum unii dintre noi am fost mai norocoși și a trebuit să ne oprim în Greci, la Indie acasă, unde am fost primiți de tatăl acestuia. Pentru cei care nu au mai avut parte de plăcerea de a „hoinări” prin ograda bunicilor de o bună bucată de timp, să fii primit de un om gospodar care te servește cu țuică din producția proprie și să te lase „să furi” ce fruct vrei… este un deliciu care îți încălzește un pic sufletul și îți dă curaj să continui drumul.

Ultima tranșă de albatroși de aici au pornit, mai întâi cu mașinile și apoi la picior până sub Țuțuiatu. Restul ne așteptau sus în tabără. Noroc cu Indie că doar a copilărit în Greci și e bine să ai cu tine un om de-al locului și… am greșit drumul. Nu-i bai, reconfigurăm traseul, ne redresăm repede și ajungem la capăt de drum… pentru mașini. Chiar și cu aprovizionările făcute de la Indie de acasă (și aici pot mărturisi băieții care le-au cărat că au fost mai mult decât suficiente) am reușit să ne încadrăm în cele trei sferturi de oră propuse pentru urcat până în tabără. Floare la ureche după o săptămână de muncă… 😐

Luna aproape plină dar generoasă în lumină ne-a călăuzit pașii și ne-a permis să vedem peisajul din altă perspectivă. Liniștea se așterne în suflet în timp ce auzi în spate baieții cum gâfâie și înjură de tot și de toate… doar nu cară roșiile în sacoșă de rafie… ci în galeată… plină ochi. Tragi aer în piept… te relaxezi… și simți… greutatea rucsacului… îți spui că faci asta din plăcere… te faci nebun(ă) și mergi mai departe.

Ajungem în tabără… mai bucuroși ca nicicând pentru că scapăm de rucsacuri și suntem serviți de comitetul de primire cu țuică, șuncă și măsline. Nu știu cine s-a gândit la asta, dar au alunecat perfect pe gât după efortul depus. Partea frumoasă când ajungi printre ultimii este că toată lumea este deja acolo și tu te poți bucura de revederea lor.  Bucuria este și mai mare când vezi în ce număr s-au stâns. Pe unii poate nu i-ai văzut de o săptămână, dar pe alții sigur nu i-ai văzut de mai mult timp.

După primire și 10 minute de socializat, toată lumea se apucă de pus corturile, mai puțin Cosmin și cu mine care mai boemi din fire, ne punem hamacele. „Și știi ce-i mișto la asta?” Nu stai 10 minute să pui cortul… ci 30 să pui hamacele. Să găsești un loc întins pentru un cort e aparent mai ușor decât să găsești doi copaci la distanța potrivită pentru a atârna un hamac. Și apoi… să îl pui la înălțimea potrivită și să fie drept… e de acum artă. 😀

Urmează ședința tehnică unde suntem anunțați ce ne așteaptă a doua zi și focul de tabără. Toată lumea este atrasă de focul de tabără… încet, încet se adună toți… chitariștii cu instrumentele la braț și restul cu versurile în suflet. Atmosfera este una de voie bună și prietenie… Prietenie care lasă loc rivalității în momentul în care sunt anunțate echipele. Doar am venit să concurăm pentru un trofeu… și toată lumea vrea trofeul.

Târziu în noapte toți s-au retras la cort, noi la hamac. Cinci rânduri de haine mai târziu… mă bag în sacul de dormit… ca o omidă veritabilă îmi găsesc o poziție confortabilă. Nu m-am trezit fluturaș ci doar ciufulită. La câte straturi aveam pe mine nici Crivățul nu m-ar fi deranjat. Alt beneficiu să nu îți pui cort e că nu ai unde să te schimbi… ceea ce este un deliciu pentru o fată. Pădurea m-a acoperit fără probleme… Nu de alta, dar nu am vrut să repet experiența din seara precedentă când am greșit cortul în care trebuia să mă schimb și am dat de cineva care dormea… în sac roșu… scuze!

Dimineața am plecat spre carieră unde ne așteptau câte o sesiune de cățărat și coborât în rapel. Cea din urmă a fost o premieră personală și nu am fost singura. Ceea ce este de admirat este că a fost o premieră și pentru persoane la vârsta a doua. E mare lucru să îți învingi frica indiferent de anii pe care îi ai. Cățăratul cu susul în jos nu a fost inclus în instructaj, dar… a fost practicat… în repetate rânduri (fără victime, bineînteles).

Aici înveți să ai încredere în tine, în ce poate corpul tău, dar și în cel care îți asigură coarda. Trebuie să existe încredere, atenție și coordonare între cel care se cațără și cel care asigură pentru a decurge totul cu bine. Adrenalina te îmbată și ajungi să te surprinzi pe tine însuți de ce ești în stare. Să faci trecerea dintre a sta perpendicular pe sol și a deveni perpendicular pe peretele vertical pentru a coborî în rapel… atunci îți pui la încercare curajul. Însă tot controlul stă la tine în palme… tu hotărăști când te oprești, când continui și pe unde treci peste obstacole. Senzație pentru care am știut sigur că vin… și merită să îmi scurtez unghiile.

Tot echipamentul este strâns de organizatori și ne întoarcem în tabără unde ne așteptă tocana… să fie făcută. Dar foarte bună! Atât de bună încât nu am așteptat să se răcească și am ajuns să avem limbile fripte. A urmat orientarea prin pădure care a decurs conform programului… dar nu al României. Sigur asta a fost proba surpriză a organizatorilor, doar ei au mereu dreptate. 😀 Și tot ei s-au ținut de șotii când au ascuns un post într-un cort și au derutat participanții. Nu-i problemă, toată lumea a învățat ceva nou.

Ultima pe listă a fost proba cultural artistică pentru care m-am decis să scriu eu partea de umor. O altă premieră pentru mine, însă sunt mulțumită de primirea de care a avut parte… chiar dacă am speriat pe unii cu pasiunea cu care am scris… o pagină. Cântatul acompaniat de chitară și multe alte voci este ceea ce ne adună în jurul focului. Premierea a fost în dimineața următoare. Nu a câștigat echipa mea, doar cum să se ducă acasă Bogdan fără trofeu? Noroc de fetele din echipa lui care i-au asigurat victoria.

Astfel s-a mai încheiat o ediție a Potecilor Ascunse. Strângem tot și începem coborârea cu promisiunea de a ne întoarce anul ce urmează. Acum că Rareș a predat ștafeta lui Indie ne așteptăm la următoarea ediție să mâncăm roșii la fel de bune, dar să fie cărate de alții în tabără; să ne pierdem și mai mult prin pădure pentru că i s-ar părea amuzant; să tot facem activități pe stâncă, chiar dacă le desenăm și să avem la fel de multă voie bună pentru că de asta nu ducem lipsă! Până atunci le spun organizatorilor: Felicitări!, iar vouă vă urez: Rătăcire plăcută!

Corina I.

1 răspuns

  1. JorJ spune:

    Mai multe poze si mai multe detalii tehnice despre coborare n-ar fi stricat, pentru starnirea si mai mult a interesului. Numai de bine pentru ceea ce faceti si la cat mai multe evenimente asemenea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.